Cresterea copiilor, munca in echipa a parintilor
Experienta din cabinet m-a invatat cate ceva despre relatiile dintre parinti. Vad adesea mamici si tatici suparati, certati, tristi sau iremediabil separati de probleme legate de odorul lor. Si nu sunt lucruri mari, fiindca majoritatea parintilor cad repede de acord asupra problemelor importante. „Nu fuma, mergi la scoala, invata sa citesti etc”. Dar lucrurile mici au prostul obicei de a se transforma in obstacole de netrecut.
De exemplu, voi ce ziceti? E bine ca bebelusul sa doarma in patul parintilor sau in patutul lui? Din prima noapte sau de la un an? Sa ne intelegem. Aceasta nu este o problema de viata si de moarte (in cele mai multe cazuri). Oriunde ar dormi, copilul isi va iubi parintii daca acestia sunt suficient de buni pentru el. Un parinte suficient de bun nu este un parinte perfect, care stie mereu ce nevoi are copilul lui, ci unul devotat, care face tot ce-i sta in putere, dar care nu devine hiper-protector sau in alt fel exagerat si alaturi de care copilul va creste bine, sanatos, voinic si, acolo unde personalitatea si celelalte variabile ii permit, va fi independent. Si atunci, de ce ne dau detaliile atata bataie de cap? De ce ne complica existenta lucrurile mici?
Se intampla uneori ca iubirea dintre doi oameni, mai ales cea din primii ani impreuna, sa nu ne poata spune mare lucru despre cum se vor descurca ei ca parinti. La inceput totul ni se pare minunat, nu luam in seama defectele celuilalt si vedem prin lupa dragostei toate calitatile lui (mai mult sau mai putin reale). Nu ne intrebam daca am face echipa buna la schimbat scutece si la ales gradinite. Nu. Primul gand cand vine vorba despre copii este, de obicei, „Ce frumos ar fi sa avem pe cineva mic si dragalas, care sa-i semene iubitului sau iubitei mele.” Si uitam de o calitate importanta pentru un parinte, anume aceea de bun coechipier. Sa va dau un exemplu.
Suntem pe plaja. Intre mami si tati, o fetita in varsta de un an si jumatate. Mami se joaca impreuna cu ea, impart lopatele si galetuse. Apare si tatal ceva mai tarziu, iar fetita il priveste cu neincredere. Ai senzatia ca, daca ar sti cum, l-ar intreba de unde a venit, ce cauta acolo si, in general, care-i treaba lui pe plaja. El, nepriceput intr-ale copilariei, ii cere, pe nepregatite, o lopatica. Fetita spune „nu” si incepe sa planga. Si atunci mami, poate si spre surprinderea ei, simte mandrie. Copilul o prefera. El, partenerul ei, devine un fel de intrus. Doi adulti, un copil si lucrurile minunate care se petrec in afara constiintei. Nu spun ca toate mamele se mandresc cu lucruri atat de mici sau ca toti tatii iti cer lopatica imediat cum dau ochii cu tine. Dar cred ca se intampla des sa uitam sa colaboram, furati de dragalasenia copilasului si de dorinta de a fi cat mai buni pentru copilul nostru.
Revenind la ideea de echipa a parintilor, da, un copil fericit e un copil iubit, inteles, acceptat si apreciat pentru tot ceea ce este. Dar acelasi copil, ca sa fie fericit, are nevoie si de consecventa, de limite, de reguli si de disciplina pozitiva, constructiva. Cred ca e imposibil sa oferi vreunul dintre lucrurile astea atunci cand esti in competitie cu partenerul tau, cand nu reusesti sa faci compromisuri, sa accepti ca nu ai mereu dreptate, sa tolerezi un grad destul de mare de frustrare si sa lasi de la tine. Mai ales sa lasi de la tine, abilitate care mi se pare esenta spiritului de echipa. Sa nu fii tu mereu cel mai important.
Si, pentru ca a nu fi cel mai important e, uneori, tare greu, va propun sa imi spuneti in comentarii care sunt strategiile voastre de succes. In ce situatie luati mai usor decizii legate de copii si cand e mai dificil? Cand va intelegeti, cand nu si, mai ales, ce ati descoperit ca functioneaza?
Andreea Radu Andreea Radu e psiholog si psihoterapeut integrativ. Pasionata de dezvoltarea personala creativa si responsabila, bazata pe curiozitate si bucuria de a descoperi. Interesata de neurostiinte, psihologie pozitiva, studiul stiintific al starii de bine si al vietii pline de sens. Blog personal - http://andreea-radu.blogspot.ro/ Adresa email: andreea.radu.1@gmail.com |
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este important
Parentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Critica excesiva a copilului si comportamentele de autosabotaj
Critica excesiva din partea parintilor poate avea multiple efecte negative asupra dezvoltarii bunastarii emotionale a copiilor.
-
Parintii instrainati de copii: cum pot repara relatia
Instrainarea copiilor fata de parinti este o provocare reala, insa daca exista dorinta de ambele parti, implicare si comunicare, lucrurile pot fi remediate. Cum anume?
Comentează:5 comentarii