Copiii care nu isi asculta parintii
Atunci cand copilul incalca sau evita foarte des regulile sau cerintele parintilor, acestia din urma vor fi tentati sa apeleze fie la autoritate si disciplina severa, fie la rugaminti impaciuitoare. De cele mai multe ori, niciuna dintre aceste alegeri nu da rezultate multumitoare.
Exista insa cateva modalitati prin care poti reusi sa comunici mai bine cu un copil care nu asculta.
Cum interactionezi cu un copil care nu te asculta
Evita discutiile prelungite si conflictele prin mesaje scurte. Nu este nevoie sa folosesti amenintari, rugaminti sau un ton ridicat. Ii poti spune simplu „Nu o sa ma cert cu tine pentru ca te iubesc si vreau sa ne intelegem bine.” Apoi poti lua o pauza sau poti stabili cand veti discuta impreuna subiectul care v-a adus aproape de conflict.
Ia o pauza daca simti ca te enervezi. Este unul dintre cele mai utile sfaturi pentru copii si adulti deopotriva. Cand suntem nervosi, nu suntem dispusi sa comunicam pentru a obtine un compromis, ci doar pentru a ne exprima frustrarea, dezamagirea, dispretul si o multime de alte emotii care ne pot indeparta de ceilalti. In plus, calmandu-te inainte de a purta o discutie, vei oferi copilului tau un model de autocontrol.
Opreste comportamentul copilului tau. Exista situatii in care actiunile copilului pot pune in pericol siguranta lui sau a altor persoane. In aceste cazuri, este important sa dai dovada de fermitate si sa actionezi daca, dupa ce i-ai atras atentia, nu s-a oprit.
Da dovada de empatie. De multe ori, copiii nu asculta atunci cand trec prin emotii dificile, pe care nu le pot gestiona sau controla. In asemenea momente, copilul nu va intelege cererile tale rationale sau explicatiile logice. Il vei ajuta mai mult daca ii arati ca ii intelegi emotiile si daca il ajuti sa le exprime. „Esti furios si trist acum pentru ca ai pierdut jucaria.” Cand copilul se calmeaza, poti continua cu informatii despre cum poate sa isi exprme emotiile intr-o maniera acceptabila din punct de vedere social. „Atunci cand esti trist sau nervos, poti sa te simti tentat sa actionezi violent. Dar violenta ii raneste pe cei din jur, asa ca va fi nevoie sa exprimi altfel aceste emotii. Cum crezi ca poti face asta?”. Intreaba-l si pe el cum ar putea sa isi exprime emotiile inainte de a-i oferi tu cateva sugestii.
Incearca sa intelegi de ce nu te asculta. Emotiile puternice pot fi un motiv, dar si alte nevoi ale copilului pot sta la baza nerespectarii frecvente a regulilor. Poate fi vorba de nevoia de mai multa independenta si autonomie, de un surplus de energie, de dorinta de a iesi in evidenta sau de a atrage atentia parintelui, de a se amuza sau de nevoia de putere. Atunci cand sunteti calmi amandoi, ia-l in brate si intreaba-l de ce se comporta astfel. Ofera-i timp ca sa iti raspunda si incearca sa ii oferi variante de raspuns daca nu se poate exprima. Folosind comunicarea nonviolenta, vorbeste-i despre felul in care tu te simti cand el nu te asculta.
Comunica prin mesaje pozitive. In loc de amenintari, pedepse sau ton ridicat, mentine-ti o atitudine pozitiva (daca simti ca nu poti in acel moment, ia o pauza) si orienteaza-l catre o atitudine pozitiva. In loc sa spui „Nu iti dau voie sa tipi la mine! Nu ti-e rusine?!” poti spune calm „Vom vorbi cand vei fi la fel de calm ca mine.”
Nu lasa comportamentul dificil al copilului sa te indeparteze de el emotional. Cel mai frecvent, daca problemele sunt intense, parintii devin exasperati si epuizati de comportamentul copilului si il vor interpreta ca pe o lipsa a iubirii acestuia. Involuntar, in asemenea situatii, parintii vor evita sa isi manifeste afectiunea si vor apela mai mult la autoritate pentru a-l „aduce pe calea cea buna”. Este normal sa te simti exasperat, epuizat sau descurajat. In asemenea situatii, ofera-ti timp pentru a te odihni si a-ti recastiga optimismul. Atunci cand comunici cu copilul tau, aminteste-ti ca ceea ce te deranjeaza este comportamentul lui, nu persoana sa. Iar comportamentele pot fi imbunatatite :).
Asadar, este esential sa ramai apropiat de copilul tau chiar si in momentele in care iti trezeste furia, sa iti pastrezi calmul si sa nu uiti ca reactiile tale ii pot dicta si influenta comportamentul. Tu cum procedezi cand copilul nu te asculta?
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum poti intelege mai bine temperamentul copiluluiO relatie reusita intre parinte-copil se formeaza in timp si cu efort constant, rabdare si deschidere catre tot ce inseamna nou si provocari.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Comentează:7 comentarii
-
Mihai
01.06.2016 - 07:15
Copiii, nu copii...
-
brielle brielle
03.02.2016 - 15:04
Părinţii care gândesc în termenii „viaţa e prea dură pentru comunicare” pot ajunge să îşi bată copiii. Iar din experienţa şi întâlnirile mele cu adulţi care au fost abuzaţi fizic în copilărie, pot spune că nu fac decât să îi pregătească pentru eşec.
-
brielle brielle
03.02.2016 - 15:03
Şi nu pot să nu abordez şi concluzia: „M-am saturat de lectiile psihologilor, care suna bine, dar in practica nu functioneaza.”. Din fericire, există o mulţime de părinţi care pun în practică lecţiile psihologilor şi spun că funcţionează. Desigur că recomandările privind comunicarea cu copilul necesită câteva condiţii fundamentale: respectul faţă de copil ca persoană umană, încrederea în sine a părintelui (încrederea că poate gestiona şi comportamentele dificile ale copilului, nu doar pe cele frumoase), percepţia asupra rolului de părinte (cred că scopul meu ca părinte este să dictez comportamentul copilului, iar el să asculte sau rolul meu este să îl ajut să îşi dezvolte acele calităţi care îl pot face să ia decizii corecte?)şi disponibilitatea de a pune în aplicare soluţii noi.
-
brielle brielle
03.02.2016 - 15:01
De asemenea, faptul că un preşcolar se tăvăleşte pe jos pentru a primi o jucărie nu este pentru toată lumea o dovadă că acel copil are probleme speciale :).
-
brielle brielle
03.02.2016 - 14:59
Drăghici: Doar pentru că se spune că există copii care au „pe dracul în ei”, nu înseamnă şi că este adevărat. Dar punctul dumnevoastră de vedere deschide dezbaterea interesantă, de altfel, dacă personalitatea copilului este înnăscută sau poate fi influenţată în mod semnificativ de către cei din jur. Există chiar şi specialişti preocupaţi de întrebarea dacă există copii care se nasc psihopaţi (bănuiesc că v-ar interesa subiectul). Desigur că există şi copii cu temperament energic, mai greu de manipulat sau convins, dar asta nu înseamnă că este imposibil. A-i eticheta ca „având pe dracul în ei” nu înseamnă decât a recunoaşte incapacitatea proprie de a găsi soluţii.
-
Draghici
03.02.2016 - 09:11
Cred ca autorul ar fi trebuit sa sublinieze ca exista si copii despre care se spune ca "au pe dracul in ei". Si nu sunt putini. Genul care se tavaleste pe jos in magazin pana i se cumpara ce vrea el, sau genul care fura, sau cate alte cazuri. Tare as vrea sa vad cum "comunicati" cu un astfel de copil. Si cum evitati sa va faca de ras.
-
Ionela
30.01.2016 - 09:29
Un articol util, fiul meu are doar 3 ani si sunt momente in care ma simt epuizata, incerc sa fiu calma de cele mai multe ori. Voi pune in pratica sfaturile din acest articol.
Vezi toate comentariile„Cum evitaţi să vă facă de râs” - o preocupare în mare parte păguboasă a părinţilor, care îi determină să ia decizii pornind de la ce îşi imaginează că ceilalţi cred despre ei. Judecăţile celor din jur sunt temporare, bazate pe stereotipuri şi pe informaţii fragmentare. Putem fi părinţi suficient de maturi emoţional pentru a şti când şi a cui judecată este validă şi valoroasă pentru noi şi copilul nostru.
Viaţa e mult mai dură şi nu merge cu comunicarea? Adică în general adulţii se bat în loc să vorbească? Se înjură în loc să vorbească politicos? Desigur să în unele cazuri aceste afirmaţii sunt adevărate, dar statisticile că violenţa este în scădere de ani de zile. Un copil poate deveni un adult puternic şi încrezător în sine, capabil să facă faţă „durităţii” vieţii şi dacă părintele alege să comunice în loc „să dea cu parul”.
Comportamentele delincvente ale copiilor apar mai ales în familii cu statut socioeconomic scăzut, în zone în care delincvenţa este deja ridicată şi în familii dezorganizate. Putem da vina oare pe o caracteristică intrinsecă a copilului că începe să fure dacă de când a fost născut, nu a cunoscut alte lucruri?
Si inca ceva: credeti ca procedand cum scrie in articol, veti pregati copilul cu adevarat pentru viata? Eu cred ca dimpotriva. Viata e mult mai dura si nu merge cu "comunicarea".
M-am saturat de lectiile psihologilor, care suna bine, dar in practica nu functioneaza.