„ABC de nutritie”: Interviu cu dr. Mihaela Bilic

Ati lansat de curand cartea „ABC de nutritie”, prima carte pentru copii scrisa de un nutritionist. De ce este important ca educatia pentru nutritie sa inceapa de la varste cat mai mici?

Pentru ca asa cum invatam sa citim si sa scriem, si alimentatia trebuie sa fie de la inceput dezvoltata ca o relatie fireasca, normala, pozitiva. Avem nevoie de un abecedar de nutritie pentru ca nutritia a ajuns in prezent un subiect foarte controversat, pe baza mancarii se fac o multime de afirmatii, apar o multime de curente si de mode alimentare. Si atunci, in aceasta avalansa de informatie, mamele si cateodata si copiii se simt pierduti. Asistam la un fenomen de complicare si de transformare a mancarii in ceva extrem de stiintific si atunci fara un abecedar de nutritie nu putem sa crestem intr-o relatie pozitiva, fireasca, normala si simpla cu mancarea. Deci dupa ce ne-am complicat extrem de mult la capitolul nutritie, avem nevoie sa ne simplificam. Iar acest abecedar de nutritie sper sa ii ajute pe copii si mai ales pe mame sa redevina simpli, pentru ca relatia cu mancarea este una care trebuie sa fie simpla si instinctiva. Si copiii au inca aceasta capacitate de a sti cand le este foame, de a se opri cand s-au saturat si de a pastra mancarea intr-o zona limitata a experientei si a interactiunii din viata lor.

Mancarea nu trebuie sa ne ocupe viata si nu trebuie sa simtim si sa traim doar prin intermediul mancarii. Abecedarul de nutritie este o pledoarie pentru o relatie simpla si fireasca cu mancarea. Iar pentru parinti mesajul este „Lasati-i pe copii sa fie spontani si instinctivi in relatia cu mancarea, sa nu faca din ea un prieten cu care sa stea de mana in orice situatie a vietii lor .”.

Care sunt din experienta dumnevoastra, cele mai frecvente greseli pe care le fac parintii in legatura cu alimentatia copiilor?

In primul rand, au aceasta credinta ca un copil sanatos trebuie sa fie un copil indopat, dolofan, care sa manance bine. Adica au aceasta impresie ca energia unui copil tine de cantitatea de mancare si in momentul in care el nu mananca bine, parintii au o anxietate. Si atunci, principala greseala este sa il obligi sa manance tot din farfurie, sa-l conditionezi, sa faci din mancare fie un premiu, fie o pedeapsa. Teama parintilor de a avea un copil mai slabanog este atat de mare incat prefera sa aiba un copil mai dolofan. O alta capcana este ca, din lipsa de disponibilitate ca timp, ca atentie, din lipsa de comunicare cu copilul, parintii sa foloseasca mancarea ca pe un element care sa ii ofere intr-un mod extrem de la indemana copilului o stare de bine. Si atunci, parintii compenseaza prin mancare ceea ce nu pot oferi pe alte planuri. Mancarea este un element care in mod natural ne da o stare de bine. Iar atunci, cu un copil cu care nu te joci, pe care nu-l asculti, pe care nu stii sa il inveti sa simta, exista aceasta tendinta de a-i oferi totul la capitolul alimentar, de a-i face toate mofturile, iar acest lucru este o greseala. Pentru ca prea multa mancare nu poate inlocui alte trairi, insa aduce kilograme in plus.

In aceeasi categorie intra si atitudinea parintilor care ofera o ciocolata copilului fiindca „Ii place” sau ca sa ii faca o bucurie, in ideea ca „Ar vrea si el”.

Inclusiv aceasta replica, care mi se pare usor nejustificata: „Ii dau si lui pentru ca pofteste”. Educatia si buna crestere presupun impunerea de limite. Dulciurile sunt un moft, trebuie sa fie prezente din cand in cand, iar daca tu ca parinte te lasi manipulat de aceste dorinte ale copilului, cu atat mai rau faci. Pentru ca e firesc ca un copil sa isi doreasca dulce, dar tu esti persoana matura si responsabila sa ii permiti prezenta acestui dulce intr-o cantitate si cu o frecventa care sa ii aduca doar beneficii. Slabiciunile parintilor vor fi speculate de copii, iar pe plan alimentar ei intotdeauna vor incerca sa ceara si sa primeasca lucruri care mai degraba tin de moft, nu de nevoile organismului.

Asa se ajunge si la situatia in care copiii refuza sa manance variat.

Da, pentru ca este tot o nevoie de atentie. Un copil intelege foarte repede, in instinct vede ca in momentul in care face mofturi, parintele ii da atentie. Si atunci, fie ca refuza mancarea, fie ca din contra, incepe sa acumuleze kilograme, este tot o metoda de a atrage atentia parintilor. Si este pacat ca micutul sa dezvolte astfel de metode, cand de fapt, atentia noastra, si timpul alocat lui, si comunicarea, si disponibilitatea, si rabdarea trebuie sa existe a priori, nu trebuie sa fie cerute folosind mancarea ca instrument de manipulare.

O alimentatie sanatoasa a unui copil inseamna in primul rand o alimentatie diversificata. Deci daca parintii ar trebui sa puna accentul pe ceva, acesta ar fi cat de multe mancaruri diferite sau produse diferite consuma copilul lor. Asta inseamna sa fii bine crescut. Si nu in ultimul rand, moderatia la cantitate. Cu alte cuvinte, putin din tot. Insa trebuie sa constientizam ca, si noi, ca adulti, si copiii, avem o reticenta la schimbare. Adica tot ce este nou ne produce mai intai o reactie automata de refuz, de respingere. Deci nu avem cum sa ne miram ca parinte ca un aliment nou mai intai va fi respins de copil. E normal, e firesc. Nu pentru ca nu-i place il respinge, ci pentru ca este nou. Atunci nu trebuie ca parintele sa faca greseala sa renunte. Pentru ca daca renunti din prima, putem sa ajungem la situatiile paradoxale si extreme in care un copil mananca pana la 7 ani cartofi prajiti cu snitel sau paste, pentru ca lui doar asta ii place. Nu trebuie sa il lasam in spontaneitatea aceasta pentru ca un copil nu este capabil sa isi construiasca o alimentatie diversificata. Noi trebuie sa ii punem ca parinti la dispozitie o gama cat mai larga de alimente simple, diverse iar el sa hotarasca doar cat mananca din fiecare. Dar nu avem voie sa il lasam sa aiba monotonie alimentara pentru ca intr-adevar spontan, instinctiv, noi putem sa ne multumim cu foarte putine feluri de mancare.

La diversificarea alimentatiei, care apare pe la 8 luni, in jurul varstei de un an, cu fiecare aliment nou, se spune ca parintele trebuie sa fie perseverent si sa il ofere copilului timp de 10 zile. Deci chiar daca copilul il respinge, in urmatoarea zi i-l oferi din nou, eventual il amesteci cu alte alimente pe care el le accepta. Diversificarea este responsabilitatea parintilor. Nu abandonati la prima strambatura a copilului. Nu inseamna ca lui nu ii place. Refuza doar pentru ca este nou. Trebuie sa trecem peste aceasta prima reactie de refuz, nu este nicio problema, e normala.

Cand copiii ajung de la varste mici sa aiba probleme cu greutatea, sa fie supraponderali sau chiar obezi, ce ar fi bine sa faca parintii la nivelul alimentatiei? Ce sa schimbe in alimentatia lor, ce alimente sa reduca?

In momentul in care un copil este supraponderal sau obez, diagnosticul, din pacate, este unul legat de familie. Adica fie in familia respectiva se mananca prost – si prost nu inseamna neaparat din punct de vedere financiar, ci probabil se mananca o multime de produse prelucrate, semipreparate, extrem de concentrate in calorii, ambalate. Deci probabil este o familie in care nu se gateste. Sau este o familie in care nu exista echilibru emotional, nu exista buna intelegere, o atmosfera pozitiva, iar atunci copilul traduce acest stres emotional compensandu-l cu mancare. Deci nu este neaparat o familie in care energia si tot ce inseamna emotii sa fie pe liniste si pe pozitiv. Sau este un copil care nu este implinit sau satisfacut in interiorul lui, adica nu i se acorda atentie din partea parintilor, parintii nu au timp, sunt ocupati cu munca, nu mananca impreuna cu parintii, nu este poate suficient de bine ancorat nici la nivelul colectivitatii, adica nu are prieteni, nu are activitati care sa ii produca placere si bucurie. Si atunci automat, acel copil, instinctiv, va cauta in mancare un element de satisfactie pe care nu il primeste din restul elementelor din viata lui. Deci este un copil dezechilibrat, dar care nu se poate „repara” singur.

Iar acel proverb „Copilul este oglinda parintilor” este adevarat. Pentru ca de multe ori parintii nu constientizeaza ca nu este suficient sa pui mancare pe masa ca sa fii un parinte bun. Mai degraba copiii trebuie sa fie hraniti si din punct de vedere sufletesc. Si nu poti sa compensezi cu mancare lipsa de hrana sufleteasca.

Deci as spune ca diagnosticul tine mai ales de familie si nu de copil. Copilul arata doar dezechilibrul in care traieste. Si atunci copilul respectiv nu trebuie sa fie pus la cura de slabire, ci trebuie avuta o discutie cu intreaga familie si reorganizat mediul familial. Toata familia trebuie sa manance la fel de sanatos si simplu, mancare gatita, cu portii adaptate varstei. Si in rest, sa fie umpluta viata copilului cu elementele de care el are nevoie: cu iubire, cu atentie, cu rabdare, cu joaca, cu ras, cu bucurie, cu activitati fizice. Copilul are acest mare avantaj: fiind in crestere, daca exista niste kilograme in plus, datorita cresterii, acestea se vor pierde, dar alimentatia lui trebuie sa fie una echilibrata si moderata cantitativ.

Copilul nu trebuie pus la cura de slabire cu alimente permise si interzise, ci doar alimentatie banala, cu lucruri simple, cat mai putin prelucrate, cat mai neambalate: ciorba, mancare gatita, felul doi, sandvis, lucruri simple, lactate. Copilul trebuie pus sa se miste, sa fie activ si neaparat partea emotionala, de atmosfera din familie sa fie una optima lui. Membrii familiei sa manance impreuna, sa existe conversatie, sa existe discutii, sa existe intrebari si atentie acordata copilului, lucruri facute impreuna. Pentru ca de obicei copiii care au kilograme in plus sunt copii care nu sunt impliniti din punctul de vedere al afectiunii. Absenta parintilor sau indisponibilitatea lor duce la acest dezechilibru. Copilul in toata aceasta ecuatie are cel mai putin de facut. Pentru parinti insa responsabilitatea este majora: trebuie restructurat tot ce inseamna mediu familial, iar copilul va arata, exact ca o oglinda, ulterior, daca lucrurile s-au imbunatatit, pentru ca isi va gasi echilibrul din punct de vedere ponderal.

Citeste partea a doua a interviului

Credit foto: Marius Baragan

Volum aparut la Curtea Veche Publishing, www.curteaveche.ro

Interviu consemnat de Gabriela Alamă, editor online SuntPărinte.ro