Vorbe, vorbe fara pauza!
Imi spune mama ca eram un copil vorbaret. Care nu tacea mai deloc si avea mai mereu cate o intrebare pregatita. Si fiecare raspuns de-al ei provoca o alta intrebare. Imi spune ca nu stateam locului. Deloc. Vorbeam, alergam, vorbeam in timp ce alergam, alergam si dadeam din gura. Si ca le stiam pe toate. Si daca nu le stiam, intrebam. Dar nu puteam sa tac. Si nici sa stau locului.
Imi spune mama ca uneori simtea ca e la capatul puterilor si se gandea “Ei, ei, draga mea, iti vine tie randul. Macar sa ai un copil de doua ori mai mult ca tine”. Si iata, a venit Ionut. Lectia mea de fiecare zi.
Nu tace. De cand deschide ochii dimineata, are ceva de spus. Intreaba. Explica. Isi aminteste. Coboara din pat vorbind. Merge la masa, vorbeste.
- De ce visam. Tu ce visezi? Toata lumea viseaza? De ce? De ce a murit catelul lui David? Toti murim? Cand?
Intrebari la care nu stiu sa raspund nici cand sunt treaza bine! Si nu se termina. Incepe sa alerge si sa sara, are chef de joaca la ore la care eu inca nu-mi tin ochii bine deschisi. Si vorbeste, vorbeste, vorbeste. Pe drum inspre gradinita aud tot felul de povesti, una mai fantezista ca alta.
-Sa nu vii repede dupa mine azi! Trebuie sa intelegi ca am mult de lucru si sunt serios. Asa, ca Bob mesterul. Azi reparam elicopterul! Pentru ca avem un copac ce nu-i copac, e elicopter!
Si da-i, si explica, ce are de facut, descrie in detaliu povesti despre pietre, bolovani si ciment. Sare la altele, despre cum planteaza boabe de orez si de fapt iese fasole uriasa din ea. Continua cu prietenul lui cel mai bun de ieri care saptamana trecuta era in echipa piratilor celor rai. Observa o masina cu roata sparta. Isi aminteste de bunu Tinu din Romania care are un compresor - “Oare pot sa-i cer lui Mos Craciun un compresor adevarat???” si vorbeste. Vorbeste, vorbeste. Pana sa ajungem la gradinita eu tanjesc dupa o alta cana de ceai si cateva minute de liniste. Incep sa-i inteleg pe toti cei din jur care ma rugau, in gluma sau politicos, dar mai taci, draga!
Il iau de la gradinita, turuiala continua. Pana acasa si inca o data pe atata de-ar fi drumul mai lung. Ce a facut, cu cine, mai apuc sa intreb si eu cate ceva, dar nu ma aude. Monolog curat. Ascult, ce sa fac. Se opreste la fiecare colt, culege pietre, bucati de trotuar, lemne, melci. Capace. Elastice. Cauciucuri. Le baga cu grija-n ghiozdan.
- S-ar putea sa am nevoie de ele, mami.
Gaseste tot felul de rute ocolitoare, se catara si vorbeste. Intr-una. Fara pauza. Iesim la plimbare, se urca pe toate gardurile, pune mana pe toate.
- Te murdaresti! E plin de praf!
-Oricum trebuie sa ma spal cand ajung acasa... si vorbeste. Nu tace.
Culege alte pietre, alti bolovani, lemne - ca sa construim o casa pentru broasca testoasa!!! hartiute, capace. Altele si tot mai multe. Sare, pe unde nu-i pericol alearga sau merge cu spatele, sare intr-un picior. Si asta e zi de zi. Vorbeste. De ce? Dar acolo ce e? Si dincolo? Stii, cand eram eu mic, facem asa si pe dincolo. Si aveam si un jeep si cu el ne bagam prin toate baltile. Mami, luna se poate manca? Si oare ce gust are? Mami, stii, mami, eu cand o sa fiu mare prima data ma fac pilot. Sau gunoier. Mami, ma asculti?
Dau din cap si-mi notez in minte. Astea-s chestii ce nu trebuie uitate. Nici eu nu pot sa schimb subiectul asa de repede cum o face el. Fara pauza. Vorbeste.
Stam seara cuibariti in pat, citim, ma opreste la fiecare al doilea rand si intreaba cate ceva. Uneori simt cum mi se inchid ochii si el, el inca mai are ceva de spus. Cica o sa-mi fie dor de zilele astea...
Voi, mamici si tatici de pitici vorbareti, cum faceti fata avalansei de vorbe?
*Credit foto: photostock, freedigitalphotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Adauga tu primul comentariu: