Varsta e doar un numar
https://www.flickr.com/photos/jb912/6972527877
De aproape sase ani traiesc intr-un orasel mic. E in Grecia si e si pe malul marii, ce-i drept, insa simt uneori ca aici timpul sta pe loc sau, si mai rau se roteste, se repeta. Fiecare zi e cam la fel, lumea isi are ritmul din care-i greu sa iasa. Activitati – altele decat mersul in parc, la cafea, la masa si la plaja nu prea exista. Pentru mine, invatata cu viata in orase mari, cu posibilitati multiple de a-mi petrece timpul liber, toata atmosfera asta a venit ca o relaxare. La inceput. Incet incet insa, dupa ce m-am dezmeticit, au inceput sa-mi lipseasca … alegerile. Merg si la cafea, ma vad si cu prietene si ai lor copii, mergem si la plaja (din mai pana-n noiembrie) insa imi doresc mai mult. Si pentru mine si mai ales pentru Ionut.
Atena e la o aruncatura de bat (60 de km pana la prima statie de metrou), venim in tara des (pentru ca nu exista zbor direct spre Timisoara, facem de fiecare data si cate o escala de cateva zile la Viena, orasul sufletului meu) si plecam cu drag si spre alte destinatii. Toti trei. Prima calatorie a lui Ionut cu avionul a fost chiar in ziua in care a implinit sase luni. De atunci si pana acum a adunat peste 30 de zboruri si acum viseaza sa devina pilot.
-Mami, cand sunt mare ma fac pilot! Si o sa zbor mai mereu! Vin acasa doar ca sa ma odihnesc, apoi plec din nou!
Dau din cap si rad de una singura. Ca una care tremura inainte de fiecare zbor si nu citeste nimic despre catastrofe aviare, despre filme/ documentare cu astfel de tema, ce sa mai zic.
Il ducem la teatru, la muzee, la cinematograf. Vine cu noi cam peste tot, l-am inclus fara nici o problema in viata noastra de zi cu zi si va spun cu mana pe inima: nu am schimba asta pentru nimic in lume!
Aici insa, in satucul nostru, suntem priviti cu suspiciune. “Pentru ce sa-l duci la muzeu? Ca doar nu pricepe nimic!”
Oh, de cate ori nu am trait reactia asta. Si asta: “La teatru? Lasa-l sa mai creasca! Cinema??? Bani aruncati pe fereastra, ca e prea mic”
La muzeu am intrat cu el prima data intr-o zi de septembrie, la Viena. Era frig, prea frig, avea nasul rosu si obrajii inghetati. Expozitie Frida Kahlo ne-a iesit in cale si am “impuscat” doi iepuri dintr-o lovitura: ne-am incalzit si ne-am bucurat ochii. Ionut, ba la mine in brate, ba la ta-su nu stia unde sa se uite prima data. Minune de culori, oameni, loc nou. Cu siguranta nu-si aminteste nimic de atunci si la fel de sigur e ca nu a priceput nimic (dar cati din cei care merg, chiar “pricep”?) dar eu chiar cred ca tot ce conteaza e de fapt experienta. Am continuat tot in ritmul asta cu muzee si expozitii. Dupa doi ani jumatate am ajuns si la Planetarium (cu putin inainte de a i se declansa teama de intuneric!). Am vizionat un program pentru adulti dar Ionut a stat nemiscat privind stelele si da, momentul care l-a facut sa chiuie de bucurie a fost prezenta unor excavatoare si masini care construiau telescoape in filmul de pe ecranul curbat. Am fost la tot felul de festivaluri (preferatul lui a fost Festivalul African din Atena, cand s-au nascut niste discutii foarte interesante despre culoare si rasa), teatru de papusi, concerte pentru copiii si toate astea inainte ca el sa implineasca trei ani.
Am ajuns si la cinema (desene animate) si, e drept, intamplarile de acolo sunt clar destinate copiilor mai mari care pricep mai bine – insa si Ionut a ramas in minte cu tot felul de momente ce ne-au pornit dialoguri si ne-au tinut de povesti ore bune.
-Mami, ce bine ar fi daca am avea si noi un ou din ala magic, un ou care calatoreste prin tunelul timpului, nu-i asa?
-Da, chiar asa. Unde ai vrea sa mergi cu el, prima si prima data?
- As vrea sa merg inapoi la atunci cand am fost la buni, la Timisoara si a venit Mos Craciun... Dar mami, cu oul ala putem zbura inapoi la maine? Si la ziua in care a fost David (verisorul lui) aici si sa-l aducem la azi?
Am discutat despre tunelul timpului, ne-am inchipuit pe unde ne-am mai plimba. Probabil ca din tot filmul asta e tot ce i-a ramas in minte (plus un bebelus uitat intr-o cutie: „Vai mami, dar cum sa-l lase mama lui intr-o cutie si sa plece???”) dar eu o vad ca pe un castig.
Sunt tot mai convinsa ca obiceiurile bune i se formeaza de mic. Nu neaparat ca intelege ce vede asa cum intelegem noi, dar toate astea, plimbarile, iesirile, experientele sunt o cale sigura de a-i deschide mintea si pofta de cunoastere. Nu vad de ce l-as priva de experiente noi cu scuza ca „oricum” nu pricepe... De acord?
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Comentează:
-
dag mar
30.05.2014 - 03:58
da, perfect de acord. suntem "pe aceasi lungime de val". :)
Vezi toate comentariile