Sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimic...
Am o pasiune legata de schimbare, ceva de speriat. Imi place la nebunie sa-i schimb pe cei din jur (sau macar sa incerc), sa-i “corectez”, sa-i “imbunatatesc”, de parca as fi mama perfectiune si stapana tuturor adevarurilor. Am microbul asta de cand ma stiu, ma lupt cu el, se lupta cu mine, adevarul e ca pacatul recunoscut e pe jumatate iertat si faptul ca stiu/ constientizez ce si cum sunt, joaca mare rol in a ma ... schimba.
Cand a aparut Ionut in viata noastra, mi-am pregatit arsenalul. L-am vazut ca pe un proiect, oh, dar ce proiect. Mi-a luat (din fericire) doar cateva luni ca sa-mi dau seama ca gresesc, e un copil, o fiinta umana independenta de mine, separata si nu, nu e treaba mea sa-l transform dupa bunu-mi plac. Intre noi fie vorba, nici nu cred ca as fi reusit, are fiu’miu o personalitate cu care-mi da peste nas la fiecare ocazie. Ei, da, m-am lamurit - in teorie, dar incercari de a-l manevra/ manipula/ aduce la ceea ce-mi doresc eu mai exista.
Intre noi fie vorba, nu-i bucurie mai mare pe capul meu decat cand primesc scaltoace si galeti de trezire la realitate. Recunosc. Avem zi de zi discutii care sunt la un pas de a degenera in lupte de putere. Uneori chiar asa se intampla. Alteori, de cele mai multe ori, sunt mai matura decat par si accept, compromit, ma bucur ca pana la urma copilul meu stie ce vrea, stie sa ceara si nu se lasa intimidat. In fond, asta-mi doresc, asta ne dorim cu totii: copii independenti, care stiu sa spuna si “nu” de e nevoie, copiii care sunt in stare sa ia decizii si sa nu se lase pacaliti si folositi. Nu-i asa?
In drum spre gradinita, zilele trecute. Ionut isi curata nasul cu bluza. Nu cu maneca, ci cu partea din fata a bluzei. Face chestia asta de zile bune, pe mine ma scoate efectiv din sarite. Ii atrag atentia mai mereu, mi-am pierdut si cumpatul de cateva ori, i-am adus hartie, am pus si la el in camera, pe hol, langa pat, in ghiozdan. Nimic. Continua sa se stearga cu bluza. Ne oprim pe o bancuta, bancuta noastra din parc, se suie la mine-n brate si isi sterge nasul. Imi dau ochii peste cap si ii strecor in buzunar un servetel. Il scoate si mi-l da inapoi.
- Ioane, serios, nu mai rezist sa te vad ca te stergi asa. Ma enerveaza la culme. E scabos, e urat, e cum vrei tu. Ia servetel sa ai la gradi, sa-ti stergi nasul, ca nu mai pot sa te vad facand asta!
Se uita la mine serios si-mi raspunde:
-N-am nevoie de servetel la gradi, ca acolo imi sterg nasul cum vreau, tu oricum nu ma vezi!
Are dreptate. Nu mai am ce comenta. Intre timp, chiar m-a facut curioasa raspunsul lui - cere hartie si de fata cu mine nu s-a mai atins de bluza. Cand e cu restul, continua tot asa, dar, cum zice el, ce-mi pasa, doar nu-l vad!
In urma cu ceva vreme, isi rasturnase jucariile prin toata camera, durere mare sa pasesti printre cuburi si masinute. O cutie de lego era varsata pe podea (podea de lemn, veche, proaspat reconditionata). Simt cum urca furia-n gat si de acolo nu mai e decat un pas pana la a tipa ca nebuna.
- Ionutule, parchetul!!! Toate cuburile-s rasturnate pe podea! Nu pot sa le vad asa, se zgarie! Te rog, te rog frumos, pune-le la loc, in cutie!
Pare ca nu ma aude, pentru ca nu zice nimic, dar se duce si le strange. Le ia unul cate unul si le muta pe mocheta. Nu in cutii, ci pe mocheta.
- De ce nu le pui la loc? intreb eu sfioasa (pentru ca, da, sufar ingrozitor cand vad lucruri imprastiate!).
- Nu vreau sa le pun la loc, raspunde el in timp ce muta si restul cuburilor de pe podea pe mocheta.
- Dar te-am rugat frumos, spun eu, cu o octava prea sus.
- Nu, mi-ai spus sa nu se zgarie parchetul! Cuburile sunt acum pe mocheta. Nu se zgarie nimic.
Si are dreptate. Si oricat de mult ma enerveaza - uneori ma sufoc de strofocare! recunosc. Imi place mult ce-mi face. Exact de ce aveam nevoie.
*Foto credit:Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarieHiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
-
Cum incurajam unicitatea copiluluiStim, teoretic, ca fiecare copil este unic si ca este important sa le respectam unicitatea si sa le incurajam dezvoltarea personalitatii. Cum putem face acest lucru cu adevarat?
Adauga tu primul comentariu: