characters characters

Rozu’i roz, albastru’i albastru si amandoua-s doar culori

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   05 iunie 2014    |   2203 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

Camera lui Ionut e vopsita-n verde. Are mobila alba, scaunele colorate, o perdea cu fluturi (da, ii plac fluturii!). Scaunul din masina e rosu. De cand era mic i-am cumparat haine in toate culorile, nu prea am tinut cont de impartirea (stupida) astea roz si mov sunt doar pentru fete, alea verzi si albastre doar pentru baieti. Cand avea vreo doi ani a vrut un tricou mov cu ceva broscute pe el. Era de la departamentul “gresit”, cum ne-a atentionat o doamna. De la fete adica. Am ignorat-o si i-am cumparat copilului bluza dorita.

Cea mai draga jucarie a lui Ionut e Daisy, da, Daisy, prietena lui Donald. Doarme cu ea, o duce peste tot, ii povesteste, o cearta, o dragaleste. Sufera in fata masinii de spalat de fiecare data cand e nevoie sa o curat. Daisy-n sus, Daisy-n jos, de alte jucarii s-a plictisit, Daisy ramane pe pozitii. Cand un prieten de-al lui a venit la noi cu Minnie, mare i-a fost bucuria. “Acum are si Daisy o prietena!” Intre timp, prietenul lui a fost sfatuit sa renunte la Minnie (“E pentru fete, tu nu esti fata! Tie-ti plac masinile!”) si oricat am incercat sa le sugerez parintilor ca debiteaza tampenii, nu am reusit sa le schimb parerea.

In iarna, Ionut a insistat sa-i cumparam lui Daisy un carucior, ceea ce am si facut. Intre timp, in casa, caruciorul s-a transformat in masina de tuns iarba si masina de “gaurit” drumul. Afara insa e mijlocul de transport al iubitei lui papusi. S-a mai uitat lumea dupa el, s-au uitat si la mine, unii chiar l-au atentionat: “Dar caruciorul e pentru fetite”, au spus ei zambind catre baiatul meu. “Da, sigur, dar Daisy e fetita!” le raspundea Ionut zambind la fel de frumos inapoi.

Zilele trecute am dat peste un articol tare simpatic, scris de un tatic, care spunea ceva de genul “Doar pentru ca eu cred ca ceva e adevarat, asta nu inseamna ca si fiica mea va crede la fel decat daca-i tot repet adevarul meu. In multe situatii, ce cred eu, adevarul meu, e irelevant. Nu trebuie sa creada ca echipa mea de hockey e cea mai buna, nu trebuie sa creada ca hamburgerii sunt cea mai buna mancare sau ca scrisul e mai bun ca matematica. In alte situatii insa, nu exista loc de discutii”.

Sa nu traim cu convingerea ca daca noi suntem cu principii de egalitate, nu suntem rasisti, nu avem pareri de genul, baietii se joaca doar cu masini, fetele doar cu papusi copiii nostri vor fi la fel. Trebuie sa vorbim cu ei din timp pentru ca ei aud, inregistreaza si s-ar putea sa avem surprize. Asa cum am avut si eu (si taticul din articolul de care spuneam mai sus).

Duminica dimineata, in fata dulapului, scot un tricou nou. Cumparat in urma cu ceva vreme, de-abia acum ii este bun. E roz. Incep sa-l imbrac, Ionut ma ingheata cu privirea.

-  Ce faci, mami???

- Te imbrac!

- Dar mami, e ROZ!

- Da, e un tricou roz!

(Si acum vine bomba)

- Dar e de fetite!!!

Ma blochez. Ma uit la el, se uita la mine, da sa-l scoata.

- Roz e o culoare ca oricare alta. Nu exista culori de fetite si nici de baieti. Exista culori ce-ti plac si culori ce nu-ti plac.

- Dar X-ulescu de la gradi a spus ca roz poarta doar fetele!

- Nu, roz poarta oricine vrea sa poarte roz. Tata are bluze roz, tu ai acum o bluza roz, mama are o bluza albastra. Sunt doar culori!

- Bine, raspunde Ionut si lasa tricoul pe el.

Acum astept urmarea, cu siguranta ma asteapta zile bune de discutii in fata. Voi aveti astfel de “probleme” cu micutii vostri?

P.S. Pentru toti cei interesati, articolul pe care-l mentionam mai sus:

http://www.huffingtonpost.com


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectulWork At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe