Puterea cuvintelor: cum comunicam cu copilul?

Toti ne dorim ca micutul nostru sa creasca frumos si armonios, sa aiba incredere in propriile forte si sa se poata descurca cat mai bine in viitoarea-i viata de adult. Ne dorim sa poata deveni un adult care sa stie sa se afirme, sa fie sociabil, sa aiba o anume maturitate afectiva care sa-l ajute sa ia decizii in favoarea lui, sa fie responsabil ...

Pentru a ne ajuta copilul sa aiba un echilibru emotional (sa stie ceea ce simte, sa isi exprime adecvat emotiile neplacute, sa inteleaga emotiile celorlalti) e important sa oglindim mai mult sentimentele copilului nostru si sa criticam mai putin comportamentul.

Va detaliez, mai jos, trei exemple:
Suntem cu copilul in parc si scapa din greseala pe jos jucaria nou cumparata. Aceasta se rupe si copilul izbucneste in plans. Cand ii spunem: "Vezi daca nu esti atent?",  "Uite, ai scapat-o", "Nu-i nimic, iti cumpar alta", "Hai ca nu s-a stricat prea rau", "Asta e, lucrurile se strica"... doar ne indepartam de copil si de propriile lui sentimente. I-am facut morala, i-am anulat suferinta, i-am dat o solutie a noastra insa NU i-am acceptat si recunoscut suferinta pierderii unui lucru important pentru el.

Cand insa ii spunem: "Imi pare rau ca s-a stricat, poti sa imi arati unde s-a stricat?", "Vad ca esti foarte trist si suparat ca s-a stricat, imi pare rau!", "Of, ce accident, inteleg ca esti suparat!", reusim sa oglindim sentimentele copilului nostru. Si in acel moment el se simte inteles si acceptat. De cele mai multe ori, se va linisti mai repede pentru ca simte ca i-am inteles suferinta si suntem alaturi de el intr-un moment dificil. Este foarte important sa-i aratam copilului ca intelegem cum se simte chiar, daca noua evenimentul nu ni se pare asa tragic.  

Copilul alearga, se impiedica si cade. Se sperie, simte durere si izbucneste in plans.
Cand ii spunem: "Ti-am spus sa nu mai alergi ca poti sa cazi?", "Vezi daca nu esti cuminte?", "Gata, nu-i nimic, trece imediat !", ii facem morala, il criticam si ii anulam sentimentele.

Cand insa ii spunem: "Ai cazut, te doare ceva?", "Unde te doare?", "Imi pare rau ca te doare!", "Am senzatia ca te-ai si speriat, asa e?" si in timpul acesta il mangaiem usor pe spate, ii recunoastem emotiile din acel moment.

Suntem in supermarket si copilul vede o jucarie mare si scumpa. Si incepe sa o ceara miorlaindu-se, tipand, plangand si chiar ajungand sa se tavaleasca pe jos. Cum ne putem simti noi atunci? Ne putem enerva, simti iritati, chiar furiosi, ne putem simti rusinati fata de ceilalti pentru reactia copilului nostru, simtim ca ne pierdem rabdarea cu fiecare smiorcaiala a lui....

Si atunci putem sa-i spunem: "Ti-am spus ca NUU!", "Daca nu te potolesti o sa vina gardianul si ne da afara!",  "Nu ti-e rusine sa faci asa ?", "Ia gandeste-te cate jucarii frumoase ai acasa !", "Daca nu taci in secunda asta, te pleznesc!",  "Te porti ca un copil rasfatat !",  "Nu o sa mai vina Mos Craciun la tine!", "Vezi, se uita doamna la tine si vede ce copil rau esti!", "Inceteaza acum ca nu te mai iau NICIODATA la magazin cu mine !" ....si cu toate aceste mesaje doar ne indepartam de copil. Ajungem sa il amenintam, criticam, mintim, santajam si sa anulam dorinta lui. Prin astfel de mesaje, doar reusim sa escaladam un conflict, nicidecum sa il aplanam. Copilul nostru va adauga la lista de emotii neplacute si ceva sperietura, sentimente de vinovatie, furie si mai mare, sentiment de neintelegere, frustrare...

Uneori e foarte important sa acceptam ca parinti ca nu putem controla toate reactiile sau manifestarile emotionale ale copilului nostru si uneori el poate izbucni in crize de furie pentru ca nu poate avea ceea ce isi doreste. Acceptand acest lucru ne poate fi mai usor sa ne gestionam propriile emotii si sa reusim sa ne pastram calmul in astfel de situatii. Copilul nostru doar incearca cat mai creativ sa ne convinga sa ajunga la obiectul dorintei lui sau chiar se blocheaza emotional si nu poate gasi resurse sa depaseasca momentul frustrant pentru el.

Faptul ca isi doreste toate acele lucruri este firesc, tinand cont de stimulii la care este expus.
Noi ca adulti, apelam de multe ori la o mare putere de vointa pentru a rezista si a nu ne umple cosul cu tot felul de lucruri. Copilului ii este de o mie de ori mai greu sa isi ofere argumentele logice, rationale pentru care trebuie sa se abtina. El inca functioneaza cel mai mult conform principiului placerii.

Cand insa ii spunem: "Vad ca iti place foarte mult jucaria asta!", "Bag de seama ca te simti tare suparat ca nu o putem lua!", "Imi pare rau, vad ca ti-o doresti tare", "Of, inteleg ca ti-e greu sa renunti la ea!", "Mda, intr-adevar e o jucarie foarte draguta",  ii recunoastem sentimentele si aratam ca i le acceptam. Daca ii spunem aceste lucruri fara a-l ameninta sau a-i face morala, pe un ton suportiv, el simte ca e semnificativ pentru noi si emotiile lui sunt recunoscute. In loc sa il tragem mai departe spunandu-i un simplu "nu", putem sa stam 20 de secunde si sa ne uitam la acel lucru impreuna cu el si sa-i oglindim sentimentele.

O solutie pentru a-l ajuta in aceasta situatie este si de a il pregati pentru momentul respectiv (cand suntem pe drumul spre supermarket ii putem spune): "O sa mergem la supermarket sa cumparam de mancare. S-ar putea sa vezi si lucruri care o sa-ti placa si cu care o sa vrei sa pleci acasa. Doar ca nu pot sa ti le cumpar. Poti sa imi arati ce iti place, doar ca azi mergem sa luam de mancare". Asa, putem preintampina socul copilului cand ii spunem ca nu putem sa-i satisfacem dorinta de a avea ceea ce a vazut.

Asadar, raspunsurile noastre care recunosc sentimentele copilului au urmatoarele avantaje:

• creeaza o intimitate mai mare intre noi si copii,
• copiii simt ca au fost intelesi si atunci durerea si frustrarea lor se atenueaza,
• cand se simt intelesi si respectati, imaginea lor despre sine se dezvolta armonios,
• simpatia parintelui e ca un prim-ajutor emotional cand copilul nu mai are control asupra propriilor emotii,
• copilul capata din ce in ce mai multa forta pentru a infrunta realitatea, caci noi ii confirmam starea psihologica si ii exprimam dezamagirea,
• copilul invata ca in situatiile viitoare sa-si exprime mai mult emotiile prin cuvinte si sa poata depasi mai repede frustrarea sau supararea.

Irina Calota
Psiholog clinician
http://atelierecreative.wordpress.com