Povestea copiilor care participa la multe concursuri scolare
Secventa de vineri, la clasa IEu: - Sunteti toti sanatosi, voiosi? Incepem ora de creatie?
Maia: - Nu, Raluca, eu sunt foarte trista
Ei: - De ce?
Maia: - Azi au fost calificarile pentru concursul de mate, iar tata mi-a spus ca daca nu iau FB nu mai vorbeste cu mine. Am avut 6 greseli, deci nu va mai vorbi cu mine!
Intalnesc saptamanal copii de diferite varste, din diferite scoli, in cadrul unei activitati extrascolare de scriere creativa. Contextul creat la cercul de scriere creativa le permite celor mici sa exteriorizeze, prin cuvant si desen, lumile lor interioare. Personajele lor sunt ei insisi, cu visele si sperantele lor, dar si cu griji si nevoi. Nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca intre lumea reprezentata de copil prin cuvinte si propria lume exista multe si incontestabile conexiuni, mai mult chiar, intre personajele din povestea inventata si din viata traita asemanarile merg pana la identificare.
Faptul ca povestea este o cale de vindecare, ca exista adevarate si veritabile terapii prin poveste nu este o noutate si nici o inventie de-a mea. Am ajuns sa inteleg cum functioneaza procesul de creatie in lumea celor mici si am realizat dubla functie pe care o are povestea: ii permite copilului sa experimenteze cum e sa creeze lumi, dar si sa isi exprime propria poveste, sa se vindece cu ajutorul ei.
S-a intamplat la un moment dat, la anumite intervale, in zile consecutive, grupe diferite de copii sa scrie povesti cu subiecte aproape identice. Indiferent de tema propusa, de faptul ca personajele erau umane sau animale, se intampla ca in multe povesti sa apara un concurs, o competitie (de cele mai multe ori la matematica). Girafe, elefanti, pui de iepurasi sau pur si simplu copii aveau de sustinut concursuri. Aspectele care transpareau cel mai adesea din povesti si din ceea ce traiau personajele erau:
- emotia de dinaintea concursului
- teama de esec
- teama de a fi pedepsit
- teama de a nu se face de rusine, de a nu ii face pe parinti de rusine
- neconcordanta intre ceea ce isi dorea copilul si ceea ce pretindeau adultii de la el
- teama copilului de a recunoaste ca este nepregatit
- teama de a nu pierde iubirea parintilor din cauza unei note mici
- ironizarea castigatorului, marginalizarea lui
Surprinsa de aceste coincidente, i-am intrebat pe copii daca in zilele anterioare au avut concursuri la scoala. N-a fost o surpriza sa aflu ca da. Situatia se repeta destul de frecvent si nu mi-e deloc greu sa inteleg din povestile copiilor cum au trecut ei prin concurs, cum se raporteaza la evaluarile la care sunt supusi ritmic, ce trairi au avut in timpul concursului si dupa.
Cel mai adesea la scoala, parintii, invatatorii si profesorii iau in considerare doar performanta, nota sau calificativul. Nivelul la care se reduce o conversatie cu copilul pe marginea concursului este de multe ori acesta:
- Ce nota ai lua?
- Cate puncte ai luat?
- Al catelea ai fost pe lista?
- Ce ai gresit?
- De ce nu te-ai concentrat?
Daca adultii ar fi dispusi sa treaca dincolo de performanta scolara si de nota, ar afla ca cei mici intra in concursuri cu toata fiinta lor, care inseamna si emotiile, si fricile, si trairile lor, ca dincolo de „ce stiu”, copilul se confrunta si cu „ce simt”, ca presiunea pe care o imprima asupra lor obtinerea unui rezultat care sa-i satisfaca pe cei mari e de multe ori decisiva in felul in care va reactiona in competitie.
Inca din primul an de scoala copilul este plasat intr-o arena competitionala in care trebuie sa-si demonstreze valoarea. Nivelul si ritmul din ce in ce mai alert la care au loc in ultimul timp competitiile si concursurile scolare (indiferent ca sunt la nivel de clasa, scoala, oras, tara) au depasit cu mult rolul lor de a orienta procesul instructiv-educativ. Prin concursurile si competitiile organizate in scoli, din ce in ce mai putin copiii sunt cei care se masoara intre ei. Nevoia de autovalidare a parintilor (ca sunt parinti buni), a profesorilor (ca sunt bine pregatiti) si a scolilor (ca sunt de elita) devine din ce in ce mai mult pretextul concursurilor scolare, iar copiii – marionete manevrate intr-un joc ce nu le apartine.
Din iubire (uneori gresit inteleasa) pentru cei mici, din prea multa nevoie de a ne asigura ca excelam in roul de parinte ori in cel de educatori, ajungem sa traim in locul copiilor nostri, sa-i folosim pentru a ne face noua insine demonstratii despre propria valoare si sa ii privam de libertatea de a decide ceea ce vor. Chiar este punctajul cel mai important lucru sau drumul pana la el? Chiar este nevoia copilului de a fi mereu evaluat sau a noastra? Noi, ca adulti, cat de des suntem supusi evaluarilor, cate examene dam intr-o luna, intr-un semestru? De ce facem altfel cu copiii?
Tot ce am scris in acest articol nu se vrea o pledoarie impotriva concursurilor si a competitiilor scolare, ci una pentru a reduce incrancenarea cu care ele se desfasoara si de a reda copiilor concursurile sub forma jocului animat de fair play.
Arhiva de povesti a cercului de scriere creativa e mare si cuprinzatoare. Pentru a ilustra cele spuse mai sus, am selectat doar doua povesti. Pe marginea lor nu pun intrebari si nu formulez concluzii.
| Autor: Raluca Lungu Coordonez cercul de scriere creativa de la Palatul Copiilor din Timisora de 12 ani, unde lucrez cu copii de la clasa I pana la liceu. Nu fac altceva decat sa provoc copiii la joaca, sa le dau curaj sa se exprime si ii las sa spuna ce simt. Iar rezultatele sunt mai intotdeauna minunate. |
Citeste si:
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Ai un copil pasionat de matematica? Pe 13 ianuarie poate participa la testul online de pregatire pentru olimpiada de matematica ViitoriOlimpici.roUn an nou, noi obiective si dorinte. Daca ai un copil pasionat de matematica si dornic de o experienta noua de invatare, vorbeste-i despre concursul ViitoriOlimpici.ro.
-
Cum pot fi copiii ajutati sa aiba performante in situatii de stresIn situatiile de testare (examene, teze sau teste obisnuite), unii copii tind "sa uite tot" chiar daca inainte de examen stiau materia foarte bine.
-
Evaluarea Nationala 2014: clasele a II-a, a IV-a, a VI-a. Tot ce trebuie sa stii ca parinteEsti parinte si copilul tau termina anul acesta clasa a II-a, a IV-a sau a VI-a? Te gandesti emotionat la acest moment? Afla in continuare informatii despre aceast subiect.
Comentează:27 comentarii
-
nu am nume
23.01.2016 - 18:19
no comment
-
Andreea
17.11.2013 - 06:21
Va dati cu parerea, aruncati cu noroi sau sunteti pro. Nu conteaza absolut nimic din toate acestea! De ce? Simplu: ati uitat ca autoarea are si ea o parere, pe care si-a exprimat-o prin acest articol si nu cred ca a cerut sau ca vrea sa declanseze acest "razboi" pe care l-ati inceput voi. Ati uitat sa respectati parerea celorlati. Asa va educati copiii? Frumos din partea voastra! Se cunoaste cum ii educati. Uitati-va in jur, analizati ceea ce vedeti si trageti singuri concluziile. Eu le-am tras si sunt catastrofale!
-
mia
07.04.2013 - 21:49
,,Cred ca trebuie sa acceptam concursurile scolare cu toate imperfectiunile lor,asa cum sunt,daca ele aduc un beneficiu copilului.''
-
Gabriela Vochescu
07.04.2013 - 14:20
De curand,copilul meu( elev in clasa a II-a) a participat la un concurs scolar important pentru el.La clasa doamna a lucrat zi de zi cu ei,i-a incurajat in fiecare zi sa mearga mai departe.Acest lucru a insemnat foarte mult...nu toti institutorii lucreaza cu daruire la clasa!Pentru asta,ii port recunostinta si ii multumesc din suflet!
-
M. Anghel
28.03.2013 - 12:26
Eu imi consider copiii ca facand parte din viitorul meu, si al societatii din care fac parte. Sunt responsabila direct de buna lor educatie si ca atare cer de la ei tot atata cat cere societatea de la mine. Consider ca perioada propice procesului de invatare nu este alta decat perioada copilariei. Nu consider nici o clipa ca-i fac rau copilului invatandu-l sa lupte. Viata intreaga exact asta este. In ceeace priveste rezultatele nu mi-am certat niciodada copilul pentru esec. Dimpotriva , fiecare esec este pentru mine o si mai mare ocazie de a-mi petrece cat mai mult timp alaturi de copilul meu pentru a-l sprijini. Ce care considera ca nu este nevoie de atatea concursuri cred ca pot refuza sa-si inscrie copiii. Dar nu cred ca nu trebuie sa se organizeze concursuri pentru ceilalti .
-
Lore
26.03.2013 - 18:04
Eu cred ca toata viata esti intr-o continua competitie.
Vezi toate comentariileAVETI MARE DREPTATE!
Dar...nu este suficient doar lucrul la clasa pentru ca copilul sa aiba rezultate.Totul trebuie aprofundat acasa,la fel,zi de zi.
Am incercat sa-l ajut,l-am motivat cat am putut...poate l-am descurajat uneori,poate l-am incurajat prea putin,poate nu am crezut suficient in propriul meu copil...A fost o experienta din care am invatat si eu.A muncit zi de zi,si-a cladit cunostintele in fiecare zi punand cate "o caramida",si inca una,si inca una..
Si rezultatul a fost pe masura.S-a bucurat foarte mult si eu impreuna cu el.
Un rezultat bun nu inseamna doar o nota buna sau o medalie.Este recunoasterea muncii in timp indelungat.Daca te pregatesti,pare usor sa obtii o nota buna ...DAR...ce greu este sa te mentii la acelasi nivel,sa ai mereu rezultate bune!
Noi ,ca parinti, ar trebui sa constientizam copilul ca nu recompensa materiala este cea mai importanta ci castigul unui efort depus.
Cheia succesului ramane numai efortul de zi cu zi.
L-am imbratisat pentru rezultatul efortului sau si sper ca a inteles ca in viata "99 la suta este transpiratie si 1 la suta inspiratie"!
Si inca ceva, dragutii nostrii copii, nu sunt deloc sufocati, zau asa, nici nu aveti idee cat de multe pot asimila.
Problema nu e concursul in sine, ci atitudinea parintilor fata de el.
Un copil trebuie sa invete sa faca fata atat esecului, cat si victoriei.