Parinte si copil intre ieri, azi si maine

Surprind adesea copii ce judeca si descriu nemilos comportamentul parintilor. Ascultandu-i ai spune ca tot ce stiam despre normalitatea si armonia existente in relatia parinte-copil s-a transformat intr-o amintire ramasa undeva in trecutul din care s-a nascut.

Cu toate acestea, nu putini sunt acei parinti care odata ce au pasit peste pragul cabinetului de asistenta psihopedagogica incearca sa regasesca macar un fragment din aceasta normaliate si armonie.

Pentru unii acest lucru se traduce prin castigarea respectului neconditionat pe care copilul il datoreaza parintelui, pentru altii normalitatea inseamna gasirea unor modaliatati prin care copilul poate fi convins sa raspunda pozitiv anumitor cerinte formulate de  parinte, pentru o alta categorie normalitatea relatiei parinte-copil semnifica in fapt fuga  sau chiar ascunderea unor greseli din trecut savarsite de ei sau de parintii deveniti azi bunici.

Oricare ar fi motivul sau motivatia cautarilor exista o caracteristica valabila tuturor celor implicati in acest tip de relatie. Este vorba de momentul in care  nevoia de schimbare si dorinta de a actiona in acest sens se suprapun conducand la implicarea unor resurse afective profunde.

Parintii resimt deseori momentul acesta ca pe o situatie de criza. Intrebarile  care se rostesc des in cadrul sedintelor de consiliere pot fi sintetizate astfel : sunt un parinte destul de bun pentru copilul meu? Am gresit sau nu in educatia acestuia? Este si altcineva responsabil pentru nereusita? Puteam face altceva decat ceea ce am facut?

Atunci cand parintele este cel ce initiaza dialogul cu un consilier intr-un astfel de moment are deja disponibiliatea necesara pentru a analiza relatia existenta.Tocmai din acest motiv sarcina ce revine consilierului este aceea de a ghida  procesul de analiza asfel incat el sa respecte cel putin trei cerinte fundamentale : coerenta, unitate si mai ales corectitudine.

• Nevoia de coerenta apare din cauza continutul ce trebuie analizat. Acesta este deosebit de complex. Elementele care il compun trebuie sa fie in primul rand cunoscute, constientizate, armonizate, inchegate. Analiza unor situatii concrete poate evidentia lipsa armoniei sau chiar existenta a numeroase contradictii care nu conduc la o intarire a relatiei cu copilul ci dimpotriva il dezorienteaza pe acesta.
  Intr-o relatie de acest tip copilul se simte constrans si alege sa adopte un comportament de evitare cel mai usor fiindu-i sa nu mai comunice cu parintele.

• Unitatea necesara analizarii continutului pe care a fost cladita relatia parintelui cu copilul vizeaza mentinerea in realitatea concreta a elementelor analizate. Interdependenta dintre aceste elemente nu este foarte vizibila si nu de putine ori consecintele unei reactii neadecvate sau exagerate a parintelui in fata unei actiuni a copilului devin vizibile mult mai tarziu, atunci cand incidentul este deja considerat nesemnificativ si  uitat de parinte dar nu si de copil. De aici iau nastere de cele mai multe ori invinuirile reciproce, reprosurile intreminabile, conflictele.

• Corectitudinea  analizarii relatiei parinte-copil poate fi asigurata daca in debutul procesului de consiliere sunt fixate cateva reguli stabilite de conun acord.O regula de baza ar fi de exemplu ca procesul de analiza sa nu conduca spre invinovatirea sau judecarea unor persoane ci spre intelegerea factorilor care au generat un anumit tip de  comportament dar  si a consecintelor acestuia. De foarte multe ori analiza facuta in urma unor momente decizionale importante aduce cu sine deformari ale realitatii.Este evident ca poate acum  decizia luata ar fi cu totul alta sau comportamentul meu ar fi modificat dar respectand principiul corectitudinii analizei voi fi nevoit sa iau  in calcul si ca in acest moment factorii determinanti in raport cu care am luat decizia respectiva s-au modificat :azi detin mult mai multe informatii , intre timp am acumulat  o serie de experiente noi, nu mai sunt presat de un termen limita in luarea deciziei, deschierea si disponibilitatea mea spre dialog s-au imbunatatit etc. 

Odata incheiat procesul de analiza si implicit cel de autoanaliza se poate trece la o a doua etapa a demersului menit sa readuca armonia in relatia parinte-copil. Este vorba de identificarea nevoilor pe care fiecare persoana implicata in relatie le resimte. Aceste nevoi sunt segmente de normalitate a caror importanta a fost neglijata pe parcursul unor etape ale dezvotarii fiecarui individ. Oricare relatie parinte-copil derulata in trecut sau in prezent este definita in esenta de prezenta sau absenta acestor segmente. Evolutia sociala aduce cu sine doar o nuantare si o reorganizare a acestora si nu eliminarea lor.  Astfel putem vorbi despre cateva componente de baza caracteristice tipului de relatie discutat:

Intelegerea
Ca parinte intelegerea devine necesara atunci cand vrei sa relationezi mai bine cu copilul tau, cand vrei sa il poti cunoaste mai bine, cand incerci sa comunici mai bine cu el. Intelegerea este necesra cand el te respinge in ciuda tuturor eforturilor tale, cand crezi ca nu mai poti face nimic. Si uimit observi cum intelegerea se tranforma in rabdare. Devii dintr-o data mai calm, mai dispus sa lasi timp de gandire copilului tau, mai dispus sa il asculti chiar daca in sinea ta inca mai consideri ca nu are dreptate. Intelegerea devine puterea de a privi inlauntrul tau si puterea de a te cunoaste mai bine, puterea de a construi punti din cuvinte intre tine cel de ieri (care a promis ca nu va face gresala parintelui tau) si tu cel de azi (care constati ca ai gresit totusi, poate nu in acelasi mod dar totusi ai gresit undeva).Tot ea este cea care te ajuta cand privesti in afara ta cautand raspunsuri la intrebarile ce te asalteaza. Intelegerea e intelepciune, curaj, rabdare. E primul pas…

Sustinerea
Sustinerea este componenta care aduce in viata copilui incredere in sine, siguranta, libertate. Atunci cand copilul se stie iubit si sustinut neconditionat poate recunoaste mult mai usor o gresala. Sustinerea este cea care vine sa implineasca asteptarea pe care fiecare copil o are si anume ca parintele este puternic, prezent in toate momentele dificile  ce urmeaza a fi traversate, ca parintele este calm si capabil de compasiune dar si foarte lucid atunci cand totul in jur devine tulbure.

Increderea
Increderea este poate componenta cea mai dificila a relatiei. Ea presupune in primul rand increderea in mine ca persoana matura apoi ca parinte, ca factor decizional,ca model pentru copil. Pe de alta parte increderea trebuie obtinuta in relatia mea cu ceilalti adulti in mod special in relatia cu partenerul din cuplu, cu bunicii dar si cu  adultii cu care copilul intra foarte des in contact.
Modelul pe care ei il reprezinta trebuie sa constituie o continuare a modelului meu de comportament. In caz contrar copilul isi poate insusi atitudini si comportamente inadecvate varstei sau mediului social fapt cu implicatii si consecinte usor de inteles.
Totodata acesta este punctul in care afirmatia conform careia  ,,Increderea ofera mai mult material de conversatie decat inteligenta.”(La Rochefoucauld) isi dovedeste inca o data corectitudinea. Daca relatia parinte –copil se bazeaza pe incredere reciproca urmatoarele doua componente vin de la sine.

Comunicarea si sinceritatea
Asigura relatiei resursele necesare unei dezvoltari rapide fara momente de discontinuitate. Chiar daca unul dintre cei doi participanti nu poate accepta schimbarile radicale sau extrem de bruste ce se impun uneori intr-o anumita etapa, prin comunicare acest decalaj se atenueaza, iar relatia isi poate regasi echlibrul intr-un interval de timp foarte scurt. Avantajul incontestabil intr-un astfel de moment este ca celelalte componente nu sunt afectate. Parintele nu isi pierde increderea, nu isi retrage sustinerea. Acum insa va pune un accent deosebit pe nevoia de intelegere. Comunicarea presupune sa stii sa asculti si mai ales sa poti intelege ceea ce copilul spune dar si ceea ce, din diferite motive, el nu poate exprima. Sunt momente in care comunicarea presupune in fapt tacere iar sinceritatea te obliga sa amani orice mod de a reactiona pana in clipa in care esti sigur ca reactia ta va aduce cu certitudine un beneficiu relatiei. Acest tip de sinceritate este sinceritatea care te obliga sa recunosti ca ai anumite limite, anumite prejudecati, anumite bariere peste care nu esti pregatit sa treci in acest moment. 

Egalitatea
Egalitatea presupune asumarea de responsabilitati si acceptarea faptului ca atat tu cat si copilul tau aveti deopotriva drepturi si obligatii. O cale de obtinere a egalitatii in relatia cu copilul este exercitiul prin care copilul devine un colaborator. Nu numai ca pot invata anumite lucruri impreuna cu copilul meu dar pot si trebuie sa invat chiar de la copilul meu :,, Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste”(Paulo Coelho)

Respectul
Respectul este ,,atitudinea sau sentimentul de stima, de consideratie, de pretuire deosebita fata de cineva” (conform DEX) Alaturi de intelegere si incredere respectul devine un bun comun in relatie. Aceste coordonate ale relatiei parinte-copil sunt reciproce.Baza ascultarii si intelegerii o reprezinta respectul. Atunci cand sunt exprimate, incurajarile conduc spre ascultare. Din acest motiv nu critica sau pedeapsa sunt cele care intaresc legatura  dintre adult si copil ci tocmai atitudinea de bunavointa, de intelegere, de valorizare pe care o afisaza parintele. Respectul nu poate fi impus cu brutalitate.
Dar se poate invata si castiga zi de zi.

Daca ar fi sa numesc esenta relatiei dintre parinti si copii as prefera sa rostesc un singur cuvant: prietenie. Si daca ar trebui sa definesc ce inseamna aceasta prietenie as aminti ca ,,Prietenia este un santaj reciproc ridicat la nivel de iubire”(Robin Morgan).
Iar daca intr-o zi ar fi sa obtin relatia ideala dintre parinte si copil, as cauta sa ating un anumit stadiu despre care Nicolae Titulescu spunea ,,Exista un stadiu de prietenie unde nu mai este nevoie sa vorbesti spre a te intelege, nici sa te sfatuiesti spre a actiona in comun.”

Profesor consilier
Marinescu Gabriela Camelia
Scoala cu clasele I-VIII nr. 39
,,Nicolae Balcescu”- Craiova

In acest moment sunt profesor (titular) in cabinetul de asistenta psihopedagogica din cadrul Scolii cu clasele I-VIII Nr. 39 ,,Nicolae Balcescu" din Craiova (sau profesor consilier asa cum mai suntem cunoscuti de catre parinti). In spatele reusitei profesionale se afla insa in mod cert familia: sotul si de curand baietelul meu- Alexandru Mihai- care pe 23 februarie implineste doi anisori...El  se dovedeste a fi cea mai buna modalitate de a pune in practica o buna parte din cunostintele teoretice dar si sursa de inspiratie pentru tot ceea ce fac.