Organizarea timpului in vacanta
Gata, a inceput vacanta! Prima noastra vacanta scolara. Prima noastra vacanta cu... teme. La sfarsitul clasei I, pe langa premiu, diplomele de la concursuri si cartea cadou, fetita mea a primit si cartile cu teme pentru vacanta. Adica un caiet de lucru pentru romana si matematica si o carte cu lecturi pentru clasa a II-a. Pe care sa le termine pana pe 10 septembrie, cand va incepe iar scoala.
Pe langa asta, noi aveam obiectivele proprii stabilite. Principalele sunt sa invete limba engleza, pentru care am inscris-o la cursuri intensive 3 saptamani (cate 3 ore pe zi) si sa continue lectiile de tenis impreuna cu fratele ei (de doua ori pe saptamana). Fireste, avem si obiective specifice de vacanta: sa petrecem ziua ei la Disneyland, sa mergem intr-o tabara cu corturile pe o insula si doua saptamani la bunici.
Asa ca pentru organizarea tuturor activitatilor a trebuit sa luam un calendar si sa ne uitam pe el la lunile iunie, iulie, august si septembrie. Am hasurat zilele care erau ocupate cu plecari in care nu se prea putea face nici un obiectiv didactic. Apoi am luat la numarat paginile din caietul de activitati si le-am impartit pe numarul de zile. La fel am facut si cu povestile din cartea de lecturi. Cu activitatile am iesit usor, o pagina de romana si una de matematica in fiecare zi sunt suficiente sa acoperim tot caietul. La lecturi ne iese o jumatate de poveste pe zi. Ok si asta.
Doar ca intre timp au mai aparut si alte obiective. Cum ar fi trainerul dentar pe care trebuie sa il poarte in gura o ora pe zi (si toata noaptea) timp in care nu poate vorbi. Cam dificila chestia cu ne-vorbitul, dar trebuie sa ii gasim loc si ei in program. Probabil atunci cand se uita la filme si cand... nu-i e foame.
Apoi, copiii mai vor sa faca inot. Cum acasa programul e cam plin, inotul a fost programat in perioada in care vom sta la bunici.
Pe langa toate acestea, am adaugat si niste obiective distractive si constructive: practicarea unor jocuri pe calculator care o vor ajuta sa isi imbunatateasca memoria de scurta durata. Aceasta activitate a fost recomandata de psiholog in urma unei evaluari a nivelului de inteligenta, unde rezultatul a fost bun, in afara unui aspect cu care noi eram familiari: „uita de la mana pan' la gura”. Jocurile nu le-am trecut efectiv in program, sunt destul de atractive incat sa nu necesite o programare speciala. Doar ca va trebui totusi sa am grija sa fie parcurse, pentru ca progresul e vizibil doar daca sunt lucrate constant o perioada de cel putin cateva saptamani.
Asadar, dintre cele trei arii majore de obiective extra-scolare pe care le avem in familie (sport, limbi straine si muzica), aria pe care nu o vom exersa in aceasta vacanta este muzica. Vom face o pauza din diverse motive: vioara s-a stricat si chiar si reparata nu o vom lua cu noi, pian inca nu avem si lectiile din timpul anului s-au epuizat si tot asa. Dar vom reveni la obiectivele din aceasta arie o data cu inceperea anului scolar, cand copiii vor continua si lectiile de engleza, iar inotul va fi inlocuit cu aikido. Mai ales ca am auzit despre clasa a II-a ca nu e asa dificila. Am dreptate sau nu?
Psih. Mihaela Zaharia
Sunt psiholog de 13 ani, trainer de 9 ani si mamica de 8 ani pentru fetita mea, acum eleva in clasa I si de 5 ani jumate pentru baietelul meu, viitor elev in clasa zero.
Lucrez in principal cu parinti in cadrul firmei de training si coaching, Mind Master si imi place sa scriu pentru SuntParinte.ro.
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Activitati de vara pentru sanatatea emotionala
Vara este anotimpul ideal pentru a te conecta cu natura si pentru a-ti reincarca bateriile de energie si bunastare emotionala.
-
Intrebari care te ajuta sa organizezi vacanta de vara a copilului
Cum poti gasi inspiratie pentru inca o luna de vacanta de vara a copilului tau? Iata cateva intrebari care te pot ajuta sa descoperi cateva directii de actiune.
-
10 activitati distractive de vara pentru toddleri
Jocurile distractive sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor mici fiindca ii ajuta nu doar sa se dezvolte fizic, ci si cognitive, social si emotional si ii incurajeaza sa isi dezvolte independenta si increderea in sine.
Comentează:4 comentarii
noi luptam cu saracia, cursurile sunt vise, doar cu bunicii ne iese, 6 ani, campioana nationala la gimnastica, cea mai tanara din tara, antrenori de execptie, povesti in fiecare zi, teatru autodidact, dans youtube, dezvoltarea umorului si limbajului, bicicleta, easy english, inot la strand cu fenta bilet, asteptam cu incredere primul contract semnat peste 10 ani daca tubul digestiv va primi ceea ce are nevoie...
chiar la limita, viata e deosebit de frumoasa!