Nicaieri nu-i ca acasa!
Inca de cand eram de-o schioapa, casa mea, cuibul meu mi-a fost cel mai drag dintre toate. Mergeam peste tot cu sufletul deschis, asteptam cu nerabdare vacantele la bunici, excursii, dormeam si pe la prietene insa, dupa un timp, mi se facea dor de casa.Voiam sa ajung in camera mea, la lucrusoarele mele, patul meu, cartile mele. Am avut in astia 34 de ani destule locuri pe care le-am numit casa. In tara dar si peste hotare. Acum, casa mea, casa noastra e in Grecia. Gasesc uneori motive de nemultumire - ba e prea cald aici, ba mi-e dor de ai mei si ai nostri prieteni, ba oamenii sunt altfel decat cei din tara. Gasesc mereu ocazii sa trag o fuga prin alte parti insa, adevarul e simplu: pentru mine, nicaieri nu e ca acasa. Aici imi gasesc linistea, aici imi stiu ordinea, aici am lucrurile dragi mie. Aici ma simt linistita. Si ce-i mai frumos decat toate astea, e faptul ca si Ionut simte la fel.
Am fost plecati cinci saptamani. Luna decembrie si inceputul lui ianuarie le-am petrecut pe alte meleaguri. O saptamana la Viena, sa vizitam prieteni vechi - dinozauri, trenuri si pesti, alte patru in Romania, la bunici si oameni dragi de acolo. Am avut zile pline, nu am apucat sa ne plictisim mai deloc. Sarbatori, intalniri, zapada, frig, familie.
Ultima saptamana acolo, discutii de dinainte de culcare.
- Mami, mie mi-e dor de prietenii mei de la gradinita. Tie?
- Si mie mi-e dor de prietenele mele.
- Mami, e frumos aici...
- Da, e frumos.
- Dar mi-e dor de casa mea.
- Si eu simt exact la fel.
- Cand ajung, o sa montez trenul de lemn. De el mi-e cel mai dor. Si de patul meu cu scara. Si patul asta, a lui buni e frumos, dar mie mi-e dor de al meu.
- Si mie mi-e dor de patul meu!
- Si mi-e dor si de fotoliul in care stau cand ma uit la desene. Si de jucariile mele toate.
Il inteleg asa de bine.
Ionut nu a petrecut des foarte mult timp departe de noi sau de casa. S-a intamplat cate un weekend sa ramana la bunici, cate o saptamana vara cand eu si cu ta-su am cautat sa evadam, doar noi doi. Petrece bine, o spune chiar el, dar... nicaieri nu-i ca acasa.
Bunica lui, mama din partea tatalui mi-a marturisit ca ii este greu sa-l inteleaga. Copiii ei nu s-ar fi dat intorsi acasa. Mai ales de la bunici. Al meu, al meu ce are? Oare nu se simte bine?
- Nu vrei sa mai stai? l-a intrebat dupa un sfarsit de sapatamana petrecut acolo.
- Nu.
- Dar nu te-ai simtit bine?
- Ba da, raspunde mirat Ionut.
E clar, nu pricepe legatura.
- Pai si atunci? De ce nu vrei sa mai stai?
- Pentru ca vreau sa merg la casa mea.
- Dar ti-a placut aici?
- Da, raspunde el parca si mai nedumerit.
- Si chiar nu vrei sa mai stai? Macar o zi?
- Nu. Vreau sa merg acasa. Mai vin alta data.
Ea nu-l intelege, eu stiu exact ce simte piticul.
Pentru Ionut, acasa e cel mai bine. Are cuibul lui. Camera lui, lucrusoarele lui, ordinea lui. Are coltul de citit, o saltea mare si dolofana, acoperita cu perne moi, beculete si carti multe, multe. Are rafturile lui cu Lego, ordonate dupa cum ii place, masuta de desenat, biblioteca si dulapul pe care poate scrie cu creta.
Are locul in care se simte in siguranta, locul in care se intoarce, si, care, sper eu, va fi “portul” lui pentru inca o vreme. Locul in care sa-si arunce “ancora”. Nu, nu pentru totdeauna - oricat de bine ar suna asta pentru mama posesiva din mine. Ci pana cand va gasi alt locul pe care sa-l faca al lui. Stiti ce vreau sa spun...
*Credit foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum poti intelege mai bine temperamentul copiluluiO relatie reusita intre parinte-copil se formeaza in timp si cu efort constant, rabdare si deschidere catre tot ce inseamna nou si provocari.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Adauga tu primul comentariu: