Lasa fraul, nu e calut!
Sursa foto: Flickr.com
Pentru mine, cea mea grea parte din toata povestea asta cu a fi mama/ parinte, e sa las la o parte dorinta de control. Sunt un asa zis “control freak”, imi place sa am ultimul cuvant si sa iasa toate conform planului MEU - pentru ca mai mereu am un plan in minte. Cand l-am cunoscut pe sotul meu cel grec, am avut primul soc: nu se lasa controlat, stie foarte bine ce vrea si, asa cum e normal, de multe ori nu vrem acelasi lucru. Mi-a luat ceva pana am invatat sa accept ca nu se pot derula toate conform filmului din capul meu. Sunt o mare rasfatata, stiu.
Cand s-a nascut Ionut, ei, de cand s-a nascut Ionut, primesc regulat cate o lectie. Pentru ca stiu teorie foarte bine si cred in ea - copilului ii trebuie respectate dorintele, nu le incalcam limitele, nu ducem lupte de putere, fara manipulare, fara pedepse si recompense - asta nu imi face viata mai usoara. Pe Ionut il crestem asa, cu “sistemul” asta pentru ca noi chiar credem in el. De multe ori il vad asa de sigur pe el si decis sa faca unele chestii exact asa cum isi doreste si chiar de ma enervez uneori ca ideile lui nu-s ca ale mele, o parte (partea rationala) ma face sa ma simt teribil de mandra ca al meu prunc are personalitate. Circula o gluma pe internet la un moment dat, “Vreau un copil independent, responsabil, care sa stie ce vrea atunci cand va fi adult, acum insa vreau sa faca exact ce-i spun eu”. De parca as fi spus eu vorbele astea, asa ma simt, personaj de gluma ce sunt. Faptul ca am inca o puternica tendinta de control/ de a-i controla pe cei din jur, ma face sa intru foarte usor in lupte de putere cu el, cu Ionut. Din fericire insa, de cele mai multe ori realizez la timp ce sunt pe cale sa fac si-mi corectez comportamentul, sau, si mai bine, ma taxeaza el direct. Episoade cam dureroase, as adauga.
In urma cu vreo doua luni, piticul si-a exprimat interesul fata de instrumente muzicale. La gradinita la care mergea anul trecut, o ora pe saptamana se jucau cu tobe, chitare, xilofoane si, dintr-o data si-a amintit ce mult ii plac. Evident, m-am agitat si am cautat imediat o scoala de muzica la noi in oras, repede, repede, cine stie ce mare muzician se ascunde in micutul meu copil. L-am intrebat de vreo doua ori de-i sigur ca el vrea sa mearga, o data pe saptamana, o ora la joaca, cu alti copii si instrumente muzicale, a mormait un “da”, prin urmare l-am inscris. Ajungem joi dupa amiaza acolo, Ionut nu vrea sa intre in sala. Profesoara incearca sa-l convinga - uita, iti dau asta si asta, fiul meu se uita la ea total neinteresat, eu ma dau de ceasul mortii (mai am uneori, de multe ori sentimentul ca ma judeca toti daca Ionut nu se poarta asa cum e asteptat sa se poarte, dar asta-i o poveste ce-si merita textul ei)
- Ionut, dar am venit pana aici degeaba? Nu vrei sa intri sa vedem instrumentele?
- Nu.
- Intram amandoi si daca tot nu-ti place, plecam, bine?
Se lasa convins, intram in sala, profesoara aduce tot felul de minuni, i le arata pe toate, fiul meu sta lipit de mine si refuza orice contact.
- Nu. Nu vreau. M-am razgandit.
Pe moment, ma incearca ideea de a-l momi cu ceva. De a-l convinge. Profesoara se uita la mine nitel dezaprobator “mai bine plecati si lasati sa incerc eu cu el!” Ionut se uita disperat la mine - SA NU PLECI!!! Mai incearca fata sa-l imbuneze, el nu se lasa. Oftez, ne ridicam, plecam. “Mai vii si saptamana viitoare?” Ionut se uita la ea foarte serios, da din cap a “nu” si iesim.
Pe drum mi se invalmasesc idei. “Oare ar trebui sa-l fi lasat? “ pica din start. Doar n-o sa-l fortez sa faca ceva ce trebuie facut cu placere. Ce sa fac acum? Cum sa fac? Ma intreb singura si tot eu raspund.
- Chiar credeam ca vrei sa mergi sa te joci cu instrumente muzicale.
- Si eu credeam. Dar nu vreau. Inca nu vreau.
- Daca intre timp te razgandesti, imi spui?
- Da. Dar acum imediat nu ma razgandesc.
O prietena draga, pedagog de meserie imi spunea ca la varsta asta copiii nu stiu ce au nevoie. Si ii dau dreptate. Asta e treaba noastra, a parintilor, sa stim exact de ce au nevoie micutii nostri, insa in situatii de genul celei patite de noi, tind sa cred ca mai intelept ar fi sa-l las pe el sa decida. E drept, poti forta un copil sa mearga la ore de dans, sport, desen sau mai stiu eu ce, dar daca nu e interesat ... nu e pacat?
Mi-e ciuda parca si duc o lupta continua intre “ar putea sa faca si asta si asta si astalalta” si “lasa-l sa fie copil, sa se joace, sa fie liber”. Daca o sa fie interesat de instrumente muzicale, are timp sa se apuce de ele si cand e mai mare. Daca vrea sa invete limbi straine - deja vorbeste doua, are destule modele in jur, oameni dragi care vorbesc de la trei limbi in sus. Daca vrea sa se apuce de sport, cu siguranta o sa o faca. Treaba mea e sa-l urmaresc, sa-i cunosc interesele si apoi, sa-l ghidez, sa-l sprijin. Nu sa decid in locul lui, nu-i asa? Voi ce faceti in situatii din astea?
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum poti intelege mai bine temperamentul copiluluiO relatie reusita intre parinte-copil se formeaza in timp si cu efort constant, rabdare si deschidere catre tot ce inseamna nou si provocari.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Comentează:
-
gina carata
22.03.2014 - 19:48
Da, totul suna foarte bine si frumos. Adevarul este ca foarte putine dintre noi (mamele) reusim sa si respectam ceea ce cunoastem si stim ca este corect si benefic pentru copilul nostru. Din pacate, tot ceea ce se napusteste asupra noastra in aceasta lume nebuna, nebuna, ne face sa pierdem din rabdarea si toleranta de care avem nevoie in relatia cu piticul nostru. Si aici intra in joc maiestria noastra...si putem doar sa speram ca ceea ce facem il va modela pe copilul nostru in ceea ce se va simti el bine sa fie peste ani.
Vezi toate comentariile