Ioana Marinescu, pisicapesarma.ro: “Ca mame, trebuie doar sa incetam sa ne mai judecam atat de aspru”

1. Mamica, blogger si magiciana in aranjamente florale. Ai zilele pline de activitati si in acelasi timp, gasesti mereu timp pentru Ana, fetita ta. Cum ai timp pentru toate?

As putea spune ca atunci cand iubesti ceea ce faci, ai timp pentru toate. Si cam asa si este, doar ca adevarul este ca uneori poate fi foarte greu. De multe ori spun “da” unui nou proiect si abia apoi analizez daca il pot duce, dar intotdeauna se asaza lucrurile si reusesc sa ma descurc cu toate. Cu timpul pentru Ana jonglez destul de mult, uneori o “sacrific”, dar intotdeauna compensez acel timp. Daca, de exemplu, nu am reusit sa stam o zi de week-end deloc impreuna, pentru ca jobul de designer floral ma tine ocupata week-end-urile destul de des, compensez cu o zi din timpul saptamanii, in care ea isi alege activitatile pe care le facem. Oricum, intotdeauna ea iese cea mai castigata, am eu grija sa fie asa.

2. Ce inseamna pisicapersarma.ro?

Pisicapesarma este locul in care eu ma expun complet, in care ma arat cu bune si rele, cu framantari si ganduri, cu sperante si planuri. Ideea acestui blog s-a nascut din necesitatea mea de socializare (prin intermediul blogului am intrat intr-o comunitate de oameni foarte faini, care realizeaza proiecte si evenimente frumoase) si din dorinta de a da mai departe o parte din experienta mea, in speranta ca voi putea ajuta si alte femei care trec prin situatii similare cu cele pe care le-am traversat eu. Numele pe care l-am gasit si care porneste de la numele de alint cu care ma striga sotul meu, a cantarit mult atunci cand am decis sa pornesc blogul. Am zis ca e un nume prea sonor si haios ca sa nu il folosesc. Si uite asa, de o jumatate de an se scrie povestea pisicii, sau mai precis povestea familiei de pisici, pentru ca este un blog al familiei noastre si fiecare isi are locul in articole la un moment dat.

3. Ce recomandari ai pentru viitoarele mamici? Care au fost cele mai mari greseli ale tale dar si cele mai “bile albe” in ipostaza de mamica?

Prima recomandare, pe care stiu ca nu au cum sa o urmeze pana la capat :) ar fi sa fie relaxate. Eu m-am agitat foarte mult, atat in sarcina, cat si in primul an de viata al Anei, pentru ca voiam ca totul sa fie perfect si sa am totul sub control. Cu timpul, am invatat ca nu exista control atunci cand e vorba de un copil, este doar o dulce iluzie si ca lucrurile sunt frumoase in imperfectiunea lor. Daca m-as putea vedea atunci cu experienta de acum mi-as spune ca Ana va fi o fetita minunata, de sapte ani si un pic, care nu sta locului, chiar daca la un an nici macar nu se ridica singura, d-apai sa mearga, extrem de vorbareata, chiar daca a legat primele cuvinte inteligibile abia dupa doi ani, mi-as inchide toate tabelele care spun ce achizitii “trebuie” sa aiba copilul la X varsta si m-as bucura mai mult de ea, fara sa o pun atat sub semnul indoielii. Greseli facem toate, mai ales la inceput si toate sunt cu cele mai bune intentii, cred ca trebuie doar sa incetam sa ne mai judecam atat de aspru si sa avem mai multa incredere in noi si in copiii nostri. Daca ar fi sa imi dau o bila alba mi-as da-o pentru onestitatea cu care am crescut-o si o cresc pe Ana. Inca de cand avea 1-2 ani si poate si mai putin, eu ii explicam fiecare lucru extrem de detaliat. Nu i-am spus niciodata ca s-au terminat bomboanele la magazin, ci i-am explicat de ce nu este bine sa mancam bomboane, nu am mintit-o in legatura cu mersul la doctor sau operatiunile pe care trebuia sa le suporte acolo, ci i-am spus si cand o va durea si  i-am explicat de ce este bine pentru ea sa o consulte doctorul si sa urmeze un anumit tratament. Nu am pacalit-o ca plecam, dar mai venim maine dintr-un loc care ii placea, daca stiam ca nu vom mai reveni, nu i-am promis ceea ce nu puteam sau nu aveam de gand sa fac, doar ca sa o determin sa faca un anumit lucru. De multe ori poate ii spun chiar lucruri peste capacitatea ei de intelegere, dar prefer sa explic mai mult decat sa o mint.

4.Cartile de parenting care ti-au mers la suflet sunt…:

Dr Laura Markham – Parinti linistiti, copii fericiti; Daniel J. Siegel si Tina Payne Bryson - Inteligenta parentala. Disciplina dincolo de drame si haos emotional, cartile lui Alfie Kohn, desi recomand selectivitate in aplicarea sfaturilor sale, mi se pare uneori prea radical, iar unele din preceptele sale greu de aplicat in sistemul din Romania. O carte care m-a marcat extrem de mult si desi este un roman de fictiune bate multa literatura de parenting este Parinoush Saniee - Tatal celuilalt copil.

5. Meseria de parinte se invata, se fura, se simte sau…?

Putin din toate. Este adevarat ca se simte mult si ca este bine sa ne ghidam dupa ceea ce simtim, dar uneori suntem prea speriati ca tineri parinti si suntem tentati sa luam de bune sfaturile oricui sau sa ne lasam prada propriilor emotii, asa ca nu ar fi rau sa ne documentam, sa citim, sa mergem la conferinte, intotdeauna vom pleca de acolo cu cel putin un sfat care sa ne ajute sa devenim parinti mai buni. Si este bine sa mai si “furam” din cand in cand, exista persoane extrem de echilibrate, care reusesc sa isi pastreze calmul in majoritatea situatiilor, iar eu, care, recunosc, sunt o fire mai vulcanica, invat mult de la acest gen de oameni, imi place sa ii urmaresc, sa vad cum actioneaza si sa iau si eu exemplul lor.

6.Ce le-ai spune viitoarelor mamici, femeilor care sunt acum insarcinate? Cum sa-si astampere gandurile de tipul: voi face fata? Voi fi o mama buna? Voi reusi sa il educ frumos?

In primul rand sa aiba incredere in ele. Fiecare femeie este cea mai buna mama pentru copilul ei. Sa aiba incredere in copiii lor si sa ii asculte, ei le vor invata cel mai bine ce au de facut. Sa se elibereze de ganduri si sa se bucure de timpul ramas – sa petreaca timp in doi, sa citeasca, sa mearga la film sau sa vada seriale pe net, sa se relaxeze. Sa nu isi faca un scenariu, pentru ca in proportie de 80% nu vor corespunde realitatii. Sa ia lucrurile fix asa cum vin si sa fie pregatite oricand pentru orice. Apoi, cand copilul se naste, sa ceara ajutor. De toate felurile – ajutor casnic si cu cel mic de la sot, mama, soacra, prietene, ajutor psihologic daca simte ca cedeaza nervos, ajutor in carti de specialitate. Dar, cel mai important, sa incerce sa priveasca cu ochii mintii in viitor. De acolo ii va zambi copilul mare, perfect sanatos si echilibrat.

7.Tu cum te conectezi cu fetita ta? Cum o intelegi si o sprijini?

In functie de situatie, nu am o reteta. De cele mai multe ori, ea ma ghideaza. Fie imi cere sa ne jucam ceva anume – in ultima vreme este foarte nostalgica dupa perioada cand era mica si imi cere sa ne jucam de-a bebele, fie sa ne harjonim, sa ne alergam, sa ne intrecem, fie vine la mine cu o problema si eu o ajut sa o rezolve singura. De multe ori cand se simte deconectata vine si imi spune ca a ramas fara pupici si imbratisari, uneori un simplu gest (ne atingem nasurile precum pupicul de eschimosi) ne ajuta sa ne conectam si ii umple ei rezervoarele de afectiune.  Daca am disponibilitatea sa o ascult, ea este cel mai bun ghid in privinta lucrurilor de care are nevoie de la mine.