Interviu cu Simona Ciff, psiholog si psihoterapeut. Partea a doua

Ce inseamna sa iti placa sa inveti?

În mod natural noua ne place sa invatam. Gandeste-te: cand vrei sa afli ceva… cauti pe google, te uiti la un youtube, intrebi un prieten, citesti… Da, cand ne intereseaza ceva, in mod natural invatam. Problema e ca i-am invatat ca procesul de invatare e greoi si plictisitor.

Transmitem inca mituri precum: daca nu inveti la scoala nu o sa ajungi nimic in viata iar ei vad clar ca e posibil sa reusesti in anumite domenii ale vietii si daca nu ai performat bine la scoala.

Le cerem sa aiba note si le facem noi temele doar ca sa mentinem o imagine in fata profesorilor, familiei sau colegilor de munca. Îi invatam astfel sa alerge dupa rezultate fara sa depuna efortul de a invata.

Le cerem sa memoreze fara sa inteleaga uneori ce invata. Si mai exista, inca, profesori care ii penalizeaza daca nu folosesc exact cuvintele pe care le-au folosit ei.

Si mai predam materii plictisitoare cu o atitudine de lehamite... si ne asteptam sa invete.

Uita-te la profesorii cu carisma si la elevii lor… Raspunsul e evident.

Dar care este rolul parintelui in a cultiva placerea educarii?

Care sunt etapele/varstele in care motivatia pentru invatare creste sau din contra scade? Cum se raporteaza un copil fata de scoala in scoala primara/gimnaziala/liceu?

Motivatia este vazuta gresit ca un fel de sfantul gral al educatiei. Obisnuiesc sa spun: nu exista motivatie, exista DISCIPLINA de a face ceva indiferent ca ai chef sau nu.

Motivatia sau cheful tine de stari emotionale iar acestea functioneaza pe pilot automat pana invatam sa le reglam astfel incat sa ne folosim de ele pentru a obtine rezultate si nu pentru a le lasa pe acestea sa ne domine.

Daca am cunoaste si am intelege modul in care se produce invatarea, momentele acelea de ”aha” cand intelegem ceva, am constientiza ca tot ce avem de facut e sa creem un context in care sa se produca acele ”aha-uri” si am ajunge aproape de Suedia care e tara cu cel mai mare procent de oameni care invata pe parcursul intregii vieti.

Pana atunci, ramane ca parintii sa faca maxim posibil sa isi strecoare copiii prin sistemul de educatie si sa-i ajute sa inteleaga ca a invata e un proces al evolutiei noastre umane si ca de asta va depinde totul in viata lor: relatiile, cariera, situatia financiara, sanatatea fizica, mentala si emotionala.

Atentie: am spus invatarea, nu notele de la scoala.

Ca regula generala, copiii incep sa nu mai tina pasul cu materia undeva in clasa a 5-a si a 6-a. Dar nu are de a face cu motivatia ci cu neadaptarea modului de predare la nevoile si interesele lor. E problema noastra, a adultilor, nu a lor.

Stiu ca anul educational se termina, dar problemele din sistem sunt multe. Cum putem pregati un an scolar mai bun, asa de la mic la mare? (de la parinte pana la grupuri si actiuni civice)?

La nivel de parinte as incerca sa fac urmatoarele:

1. Sa imi cunosc cat mai bine copilul. Care e nivelul sanatatii fizice, mentale si emotionale? Care e rezistenta lui la grupul de prieteni? La sistemul de educatie romanesc?

2. As oferi copilului cat mai multe activitati extrascolare. Peste 85% din joburile care vor fi pe piata muncii in urmatorii ani nu exista inca. Sistemul de educatie nu-I poate forma pe copii pentru ce va urma. Iar ei au nevoie sa isi cunoasca punctele forte si sa isi dezvolte SKILLURI.

3. În functie de primele 2 puncte as alege sistemul de educatie care i se potriveste copilului meu.

Daca mizez pe rezultate academice si dupa ce mi-am analizat si vad ca copilul meu rezista emotional si mental (nu pentru orgoliile mele ca sa vada familia si prietenii ca copilul meu va fi medic ca mine) il pregatesc pentru clasele cu cerinte mari, dar inteleg ca sistemul e limitat si e nevoie sa completez cu abilitatile cerute de societatea in care traim: gandire critica, inteligenta emotionala, lucru in echipa, creativitate.

Daca observ ca copilul meu are un alt ritm fata de cel cerut la scoala, gasesc un profil mai light unde sa poata avea activitati extrascolare prin care sa isi dezvolte abilitatile de care are nevoie. Îl dau la cursuri (nu pentru performanta), ii gasesc posibilitati de voluntariat, tabere, mentori, etc.

Si da, analizez scolile particulare si iau in considerare home-schoolingul. Criteriile sunt mereu: analiza abilitatilor a ceea ce cere piata si abilitatile si potentialul (mental, emotional si fizic) al copilului meu.

La nivel de grup de parinti:

1. M-as informa cu privire la legea educatiei si as intra in anumite grupuri NORMALE de parinti. Unde sa gasim solutii.

2. As calcula daca stilului meu de viata i se potriveste un rol de ”parinte activist” care sa ia pozitie in relatia cu scoala sau prefer sa imi sustin copilul sa se strecoare sanatos prin sistemul de educatie.

Ca si profesor:

1. As continua sa ma educ

2. As face abstractie de lucrurile aberante care se cer si as intelege elevul si nevoile lui

3. Mi-as adapta stilul de predare la stilurile lor de invatare: ar pleca cu cel putin 70% din materia predata invatata la clasa

4. As introduce la clasa (indifferent de materia pe care o predau) dezvoltarea de abilitati de care stiu deja ca vor avea nevoie in viitor (voi invita oameni din domeniile respective sau voi creea activitati in afara scolii)

5. As lua pozitie in fata celorlalti profesori pentru elevi si as reclama cazurile de abuz emotional facute de profesori

6. As veni cu propuneri de modificare a programei scolare si adaptarea la era in care traim

La nivel de sistem de educatie:

1. As desfinta inspectoratele scolare

2. As numi manageri cu experineta in management ca sa conduca scolile

3. As stabili criterii de competente si as introduce evaluarea profesorilor de catre elevi si parinti pe langa cea facuta de directori si colegi.

4. As plati profesorii pe baza de KPI-uri (care nu sunt doar notele de la examene, ci care cuprind toate cele 8 arii curiculare)

5. As concedia profesorii neperformanti (lucru imposibil la acest moment)

6. As face scoli inteligente si as introduce obligatoriu inteligeta emotionala in scoli