Graba strica treaba
Am povestit eu si cu alte ocazii si o voi face de fiecare data - pentru ca pare-se nu pot da de capat obsesiei asteia pe care o au majoritatea parintiilor cand vine vorba de a-i grabi pe cei mici. Ii grabim de cand se nasc. Sa sada, sa se ridice in picioare, sa umble, sa vorbeasca, sa scape de scutece, mai apoi sa scrie, sa citeasca, sa calculeze. E un fel de goana nebuna, care nu tine cont de faptul ca fiecare copil are ritmul lui si pana la urma, fiecare etapa isi are frumusetea.
Cand Ionut avea in jur de cinci luni, au inceput sa mi se spuna sa-l pregatesc pentru sezut. Pentru ca la sase luni, copiii, conform graficelor, stau in fund. Pai si nu se pune el singur cand e pregatit? ma intrebam eu. Motiv de sprancene ridicate. Si pe voi asa va puneam, intre perne, sa va obisnuiti!
Cand a Ionut a pornit plimbarea in patru labe, alte voci au sarit pe noi. Nu-l lasa sa umble asa pentru ca va “intarzia” cu umblatul in picioare. Pai de umblat, va umbla, nu? Da, cu siguranta, dar daca umbla in patru labe, ii convine asa si o sa umble in picioare mai tarziu. Si care-i problema? Pai de ce sa intarzie?
Sa-l grabim sa scape de scutec, sa diversificam repede, cat mai repede, sa-i cumparam programe care sa-i aceelereze vorbirea. O goana nebuna, o alergatura continua care nu ne lasa ragaz sa ne bucuram de primele momente. De puncte unice in existenta copilului si a noastra alaturi de el.
Scapatul de scutec, alta povara. De ce sa nu-l lasam sa scape atunci cand e el sigur ca poate sa o faca? De ce sa-i dresam si sa uitam ca sunt si ei oameni, ca si noi. Unii copiii dau semne ca sunt pregatiti foarte devreme, altii au nevoie de mai mult timp dar cu siguranta nici unii dintre ei n-au nevoie de presiune din partea noastra. De incercarea de a controla ce, de fapt, nu poate fi controlat.
Cu Ionut primele tentative de a scapa de scutec au fost pe cand avea doi ani. Parea interesat de olita, dadea semne ca vrea sa incerce. Minunea a tinut vreo doua zile dupa care a revenit, din comoditate mi s-a spus, la scutec. A mai durat un an si jumatate pana cand a decis de unul singur ca e pregatit. Fara presiuni, fara cearta, fara umilinte.
Si goana asta continua si dupa ce copiii nostri au inceput sa umble, sa vorbeasca, sa-si faca nevoile la toalete, sa manance singuri. De indata ce merg la gradinita, incepe alt capitol. Cate cantece stie unul si altul. Cate poezii? Al meu are trei ani si cunoaste toate literele! Al meu are doi ani si-si scrie numele singur! Am auzit despre un copil care la nici patru ani stia sa socoteasca. Intrecere intre gradinite - care ofera programe complete de pregatire pentru scoala? Sa ii pregatim pentru ceva ce oricum, inevitabil, urmeaza. Sa stie literele si numerele pe care, se presupune ca oricum le vor invata la scoala. Numai mie mi se pare exagerata atitudinea asta? In loc sa-i lasam sa se bucure de copilarie, de joaca neorganizata, nestructurata, de natura, noroi, apa si libertate, le punem in carca, cu motiv de “pregatire” o gramada de lucruri pe care oricum le vor invata mai devreme sau mai tarziu. Mai tarziu, as prefera eu, dar e drept, asta e parerea mea personala.
In Grecia, exista o vorba care sintetizeaza toata aiureala sistemului astuia. Toti copiii nascuti aici in acelasi an, indiferent ca unul e-n ianuarie si altul in decembrie, merg la scoala in aceasi generatie. In grupa mare unde-i Ionut al meu, nascut in martie, are colegi de varsta lui si mai mult de jumatate, copiii care nici nu au implinit cinci ani. Copiii astia vor merge cu totii la scoala anul viitor, inainte a implini 6 ani. Lui Ionut ii plang toti de mila pentru ca, si aici va spun expresia pe care o mentionam mai sus, “pierde un an”. Da, pierde un an pentru ca daca-ar fi fost nascut cu trei luni mai devreme, in decembrie, ar fi mers si el la scoala cu generatia celor care au mers deja anul acesta. Ionut pierde un an, spun ei. Ionut castiga un an, spun eu. Obsesia asta cu pierdutul unui an o intalnesc des si cam peste tot. Si cat se insala. Copiii vor invata si literele si sa-si scrie numele, vor invata si sa citeasca. Vor invata sa socoteasca, sa extraga radicali, sa denumeasca compusi chimici si formule matematice. Ca o vor face un an, doi, mai tarziu? Anii astia, de joaca libera nu se mai intorc niciodata. De formule si litere si cifre le va fi plina viata pana la final. Bine zic?
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/enduringessence/7382554544
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Jocuri si activitati pentru zilele lungi de iarna petrecute in casaZilele de iarna pot fi pline de distractie si bucurie atunci cand ninge, iar copiii petrec timp afara, dar si lungi si monotone cand vremea ne spune sa stam mai degraba in casa. In asemenea zile, copilul tau ar vrea sa va jucati impreuna, in timp ce tu ai o multime de pregatiri de facut pentru Sarbatori. Iata cateva idei de jocuri de iarna care iti pot veni in ajutor.
-
Creativitate și bucurie: 10 idei de activitati de toamna pentru copiiAducand schimbari spectaculoase in natura, dar și temperaturi care ne indeamna la relaxare și reflectie, toamna este anotimpul perfect pentru a ne exersa creativitatea, oricare ar fi varsta noastra
-
Teama din prima zi de scoala sau gradinita. Cum ii ajutam pe copiiOrice nou inceput poate trezi neliniste, frica sau ingrijorare, la orice vârsta. In cazul copiilor, aceste emotii pot fi si mai intense, pentru ca cei mici nu si-au format inca abilitatile de reglare emotionala si nu pot anticipa intotdeauna corect ce presupune schimbarea prin care urmeaza sa treaca.
Comentează:
-
Roxana
27.10.2016 - 14:22
Si eu sunt de parere ca suntem la niste extreme. Intre a nu-ti pasa deloc de copil si a-l super stresa cu asteptari peste masura. daca am vazut pe net un copil facand nu stiu ce chestii extraordinare ne simtim frustrati ca nu face si al nostru si panica asta de a fi competitiv de la 2 ani se va resimti la varste foarte fragede in depresii, dureri de cap etc.
Vezi toate comentariile