Inca un exercitiu de imaginatie
Unul dintre subiectele mele preferate cand vine vorba de copii este cel legat de ce simt ei si ce credem noi ca simt ei. Frig, foame, pofta, oboseala. Despre nevoi de baza peste care, noua, parintilor, ne place sa ne credem atotstiitori. Pana sa ma destept si sa-mi dau seama ca asta nu-i o abordare prea sanatoasa, mi s-a intamplat de multe ori sa-l imbrac pe Ionut cu inca o jacheta pentru ca mie-mi era frig, sa-l „rog”sa mai manance o lingura, doua, trei pentru ca aveam impresia ca n-a mancat „destul”, sa fug dupa el prin casa sa-i scot sosetele pentru ca simteam eu ca e prea cald. Sa-l trimit la culcare pentru ca e tarziu si sunt obosita si-s convinsa ca si el simte la fel.
Ironic, nu? Sa simt mai bine ca el ce-i de simtit si sa impun simtitul meu care cu siguranta e mai adevarat decat al lui. Pentru ca-s mai mare si-s mama si stiu. Pana la urma, cui ii place sa i se dicteze ce si cum sa simta?
Daca stati putin si analizati ce se intampla in jur iar apoi va puneti in locul unui pui de om care-i bombardat toata ziua cu instructiuni, cred ca-mi veti da dreptate. Facem un exercitiu de imaginatie? Ca mie una tare-mi plac…
Va pregatiti de iesire-n parc, cu sotul sau sotia.
- Du-te ia-ti o jacheta, o sa-ti fie frig, zice unul dintre voi.
- Nu, nu vreau. Mi-e bine asa.
- Daca nu-ti iei jacheta, ramanem acasa.
- Dar nu mi-e frig!
- E frig afara. Si o sa racesti. Si pantofii aia nu-s de iesit afara. Pune-i pe ceilalti.
- Eu pe astia-i vreau! Mie astia-mi plac!
- Nu. Daca nu iei pantofii pe care spun eu sa-i iei, nu mergem nicaieri!
Ati reusit intr-un final sa iesiti din casa. Decideti sa luati cina la un restaurant. Comandati.
- Nu, nu vrea asta. O sa comand eu pentru ea/ el.
- Dar eu vreau cartofi cu spanac.
- Nu-ti place spanacul. O sa luam macaroane.
- Nu vreau macaroane!
- Daca nu mananci macaroane, nu primesti desert.
Ajunge si mancarea pe masa.
- Nu mananci?
- Am mancat, nu mai vreau!
- N-ai mancat aproape nimic. Hai, mai ia o lingura.
- Nu mai pot. Sunt satul(a)
- Cum sa te fi saturat? Farfuria ti-e aproape plina. Inca o lingura si inca una, asa, bravo. Daca vrei desert, trebuie sa mananci tot.
- Dar sunt satul(a).
- Atunci nu primesti nimic dulce!
Ajungem acasa.
- E timpul sa mergi la culcare.
- Dar inca nu mi-e somn.
- E tarziu si trebuie sa dormi. Am spus. Gata, stinge becul si la culcare.
- Dar...
- Nici un dar! Am spus.
Inapoi la realitate. Sincer, cum v-ati simtit?
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/gabrielap93/6957898246/
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.
Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Adauga tu primul comentariu: