Dezvoltarea copilului
Toate la timpul lor…
Am petrecut primul an din viata lui Ionut cu graficele-n mana. Sa nu ratez sa notez asa zisele „mile stones”. Am asteptat sa se ridice singur in fund la sapte luni, sa umble-n patru labe la opt, sa-i iasa primul dinte atunci cand scrie-n carte ca trebuie sa iasa. Sa spuna prima vorba conform graficului. Sa aiba atatea kilograme si atatia centrimetri asa cum scria in plan. Sa nu ne abatem de la program. Din fericire mi-am dat seama la timp ca astea nu-s chestii pe care le poti generaliza, fiecare pui de om are ritmul lui, miscarile lui. Nimic nu-i batut in cuie si, surpriza!, asta-i frumusetea.Cand avea Ionut vreo doi ani, au inceput episoade „ciudate”. Ciudate pentru mine, mai ales ca privind in jur traiam cu impresia ca doar al meu copil se poarta asa. Oriunde mergeam refuza sa coboare din brate. Fie in parc, fie la locuri de joaca, fie la vreo petrecere sau eveniment in familie, fiul meu le-a petrecut pe toate, timp de vreo doi ani la mine-n brate. Sau la ta-su. Nu se dadea jos pentru nimic in lume. In prima faza, am incercat sa-l conving. Am noroc de sot cu cap mai pe umeri decat al meu care m-a domolit – „Lasa-l in pace! Vrea in brate, tine-l in brate!”
Au urmat refuzul timp de vreme indelungata – vreo patru ani! de a proba orice mancare. De a gusta. La restaurant copilul meu manca paine cu macaroane. Sau macaroane cu paine. Si apa. Pita, macaroane, apa. Orice i se asternea in fata, refuza cu indarjire.
Trei veri la rand a petrecut pe plaja in pantaloni de trening, cu sosete in picioare. A dat caldura-n mai si el a acceptat cu greu sa se dezbrace la mijloc de iulie.
Ionut a purtat scutece pana la trei ani si jumatate. Orice incercare de-a mea – facuta dupa carti si studii, s-a soldat cu esec. Nu a putut fi „dresat” in nici un fel. In momentul in care mi-am dat seama ca am de ales intre a-l lasa in pace sau a o lua razna, am ales prima varianta.
Sa accepte sa mearga la vreun prieten si sa ramana fara noi? Nici vorba. Cu bunicile ramanea dar si atunci cu jumatate de inima – „pentru ca noi suntem o familie si familiile petrec tot timpul impreuna!” venea explicatia lui.
La un moment dat am renuntat sa mai incerc sa-l conving sau sa-l presez. Nu stiu daca a avut vreun rol influenta lui ta-su, un om relaxat si cu rabdare si cu o atitudine sanatoasa – accepta-ma asa cum sunt! sau pur si simplu m-am dat batuta. Stiu doar ca m-am linistit si mi-am spus si i-am spus, gata. Copile, ai ritmul tau. Esti stapan pe corpul tau si pe nevoile tale. Tu stii cand vrei sa mananci, eu pot doar sa-ti ofer mancarea si optiunile. Tu stii cand esti pregatit sa scapi de scutece, eu sunt aici sa te sprijin si sa te ajut. Simti singur cand esti pregatit sa te duci sa te imprietenesi cu alti copii sau sa faci si tu ce fac ei. Sa-mi cobori din brate atunci cand vrei tu, nu cand simt eu ca ar fi cazul sa o faci. Pentru ca ai patru, cinci sau sase ani. Tu stii cel mai bine cand te simti pregatit sa pleci si cu alti oameni. Tu simti cand ti-e frig sau cald sau te deranjeaza nisipul de sub talpi. Eu pot doar sa-ti fiu alaturi sa-ti intind o haina de o ceri.
Si surpriza, dupa ce m-am domolit si a simtit-o si el, toate au venit natural. A renuntat la scutec intr-o dimineata – Mami, nu-l mai vreau! A cerut la masa sa guste din salata mea, apoi din dovleceii din alta farfurie – da, imi amintesc si acum, erau dovlecei! Mi-a spus ca vrea sa ramana la prietenul lui, sa se joace, sa merg mai tarziu dupa el. A cerut costum de baie in luna aprilie, pentru ca „am vazut marea si mi s-a facut pofta!” Toate astea, fara pic de presiune, fara nici un gand ascuns din partea mea. S-a imprietenit cu alti copii pe plaja pentru ca ai nostri prieteni nu venisera cu noi. Pana la urma, a facut tot ce era de facut si le-a facut in ritmul lui. Cand a fost pregatit sa le faca. Si cum zicea desteptaciunea de ta-su – „Le-ar fi putut face si mai repede de-l presam noi, dar pana la urma, de ce sa strici farmecul momentului potrivit?”
*Sursa foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.
Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum poti intelege mai bine temperamentul copiluluiO relatie reusita intre parinte-copil se formeaza in timp si cu efort constant, rabdare si deschidere catre tot ce inseamna nou si provocari.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Adauga tu primul comentariu: