characters characters

Deserturi usoare de vara

Propus de: SuntParinte.ro   |   24 iulie 2015    |   1220 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

inghetata
Zilele de vara caniculare vin cu dorinta de a manca ceva racoros si gustos, indiferent de varsta. Pentru ca oferta este mare in magazine din punctul de vedere al deserturilor de vara, ar fi bine sa nu uitam ca acestea nu doar ne racoresc, ci ne aduc si cateva kilograme in plus si probabil si alte probleme de sanatate. Pentru a-l proteja pe copil de aceste bombe calorice, dar si pentru a-i oferi o alternativa la fel de gustoasa, insa mai sanatoasa, iti prezentam cateva idei de deserturi sanatoase de vara.

Iaurt inghetat cu fructe

Alege un iaurt cu cat mai putine grasimi. Amesteca-l cu fructe pasate in blender dupa care pune-l la rece in frigider. Poti sa asezi amestecul in forme diferite si infige un bat in mijolc. Vei obtine un desert delicios si sanatos, sub forma de inghetata.

Inghetata raw vegana

Daca amesteci avocado si banane in blender, apoi adaugi niste unt de cocos si pui totul la rece, vei obtine un desert sanatos si rapid. In plus, poti adauga diverse arome in amestec sau pur si simplu niste frunze de menta pentru o aroma deosebita.

Desert cu fulgi de orez si inghetata

Pentru acest desert ai nevoie de fulgi de orez pe care sa ii asezi ca baza intr-un recipient. Toarna deasupra un amestec din iaurt slab in grasimi cu afine sau alte fructe pisate in blender. Pune totul la congelator si lasa amestecul cateva ore. In aceasta reteta nu se mai adauga alt zahar, iar fructele pot fi combinate sau alese in functie de preferinte.

Mingi din iaurt, fructe si cereale

Amesteca fulgi de porumb cu un iaurt slab in grasimi, fructe de padure taiate marunt si putin lapte de soia. Dupa ce fulgii s-au inmuiat in iaurt, amesteca intreg continutul si formeaza mingi de marimi diferite, dupa care pune-le la rece pentru cateva ore. Atat cei mari, cat si cei mici vor fi incantati de gustul racoritor si aromele fructelor de padure.

Limonada de pepene

Pune in blender cateva bucati de pepene rosu dupa ce ai scos semintele din interior. Vei obtine un continut mare de suc si pulpa pe care trebuie doar sa le pui intr-un pahar si sa adaugi cuburi de gheata. Pentru o aroma mai tare, pune si cateva frunze de menta in interior. Vei obtine o limonada dulce si racoritoare mai ales pentru zilele de canicula.

Tu ce alte deserturi sanatoase de vara cunosti?


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/ginnerobot/4071338145/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe