Conformismul la copii
A fi sau a nu fi in rand cu lumea
Eu si baietelul meu suntem doua persoane complet diferite. Pe cat de mult ne asemanam fizic, pe atat de putin ne seamana caracterele. In timp ce eu sunt vorbareata, exploziva, fara urma de timiditate si ma acomodez repede in orice situatie si alaturi de orice persoane, baietelul meu e mai retras, mai precaut mai ales cu persoanele noi, atent cu cei din jur si cu nevoie de timp indelungat pana sa se simta-n largul lui.Mi-a luat destula vreme sa-i inteleg comportamentul dar mai ales sa-l accept. Asa cum e. Pur si simplu, diferit de mine.
Imi amintesc si acum vizite la prieteni. Se urca la mine-n brate si ramanea acolo ceasuri bune. Analiza din privire tot, nu scotea o vorba si fiecare tentativa de-a mea de a-l trimite la joaca, alaturi de alti copii, se solda cu esecuri in lacrimi. Oh, cate momente n-am avut in care ma lasam dusa de val, dupa atata rabdare si simteam ca-mi vine sa dau p-afara frustrare si suparare si nervi.
“Tu de ce nu esti ca si ceilalti copii? De ce nu poti face si tu ce fac si eu? Ce frumos se joaca toti, impreuna, doar tu stai aici, lipit de mine!” .
De cele mai multe ori am inghitit in sec, mi-am muscat limba si am aruncat in spate gandurile ce s-ar fi transformat in vorbe grele. De alte ori insa nu am rezistat si am mai scapat cate un “Oh, tu de ce nu poti sa te joci ca si ceilalti? De ce nu faci si tu ce fac si ei?” .
Si Ionut ma privea si se tinea mai cu foc de mine si nu se dadea dus jos.
Mergeam la muzee, la teatru si cinema, la locuri de joaca. Copiii, toti, ca turmele de mieluti o luau la goana si rar mai ramanea in urma cate un pitic ratacit in imbratisarea mamei sau tatalui. Si atunci, cu Ion al meu in brate, unde altundeva? auzeam voci si ma crispam si mai tare.
“Uita-te la toti copii! Ce frumos se joaca! Tu de ce nu vrei? De ce nu poti sa fi si tu ca restul?”. Vedeam cate un puiut, asa ca al meu, in culcusul din brate. Si ma gandeam, ce bine macar ca nu-s singura. Ce bine macar ca nu-i singur.
Aud foarte des remarci de genul asta, cam peste tot. Cand un copil se tine pe pozitii si nu vrea sa-si imite partenerii de joaca, aproape toti parintii sar cu gura pe ei. “Dar uita-te ce frumos isi imparte jucariile, uita-te ce frumos mananca, el vrea sa manance, tu de ce nu vrei? Uita-te ce frumos danseaza. Tu de ce nu vrei? Ce cuminte e si o asculta pe mamica lui/ ei. Tu de ce nu esti asa?” .
Traim si-i facem sa traiasca intr-o lume in care capra vecinului e mai grasa si iarba din curtea cealalta e mai verde. Ii vrem si pe ai nostri copii sa fie in rand cu lumea, sa faca si ei ce fac ceilalti. Sa fie de succes, sa vorbeasca tot atatea limbi cate vorbeste si prietenul lor, sa manance la fel de bine, sa doarma la fel de bine, sa citeasca, sa scrie.
Ii bombardam de cand sunt mici cu iluzia unei lumi in care tot ce face altul e mai bun. Si nu pot sa nu ma intreb in ce masura le facem un bine. Cand din primii ani noi suntem cei care-i incurajam sa imite comportamente, cand ii fortam sa copieze - chiar daca ei nu vor, e curios de urmarit ce se va intampla in anii de mai tarziu. Pentru ca noi, nu-i asa, nu crestem copiii de azi, ci adultii de maine. Cand prietenul lui cel mai bun fumeaza sau bea sau fura, de unde stiu ce va alege copilul meu sa faca? Sa-si pastreze integritatea? Sa ramana pe picioarele lui si cu mintea limpede? Sa fie-n siguranta? Pentru ca asa l-am crescut? Pentru ca mereu i-am respectat dorinta de a nu fi ca restul? Sau? Facem un exercitiu de imaginatie?
*Sursa foto: photostock, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarieHiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Modul in care ii raspunzi la intrebari copilului tauModul in care raspunzi copilului la intrebarile pe care ti le adreseaza conteaza foarte mult, nu doar pentru dezvoltarea lui intelectuala, ci si emotionala.
Adauga tu primul comentariu: