Trei idei care te pot ajuta sa fii un parinte mai bun
O mare parte din problemele care apar in relatia parinte-copil se datoreaza intelegerii limitate pe care o avem despre reactiile si comportamentele copiilor. Asteptarile, temerile si convingerile parintilor influenteaza intotdeauna reactiile fata de comportamentele copiilor, deseori in defavoarea relatiei dintre acestia. Cum putem deveni parinti mai constienti si mai calmi?
Citeste si:
Parentingul reflectiv sau capacitatea de a-ti intelege cu adevarat copilul
Capacitatea reflectiva a parintilor
Trei idei care te ajuta sa fii un parinte mai bun
Iata trei principii care te pot ajuta sa ai o relatie mai echilibrata cu copilul tau, la orice varsta.
1. Parintii si copiii sunt persoane separate, cu perspective unice si trairi diferite
Este o idee simpla, cu care teoretic suntem de acord cu usurinta. In practica insa, uitam repede ce inseamna cu adevarat ca perspectiva copilului nostru poate fi extrem de diferita fata de a noastra. Uneori, perspectivele voastre asupra unei situatii pot coincide, alteori nu. Acest lucru nu inseamna ca este nevoie sa:
- incerci sa iti impui propriile pareri si emotii asupra copilului, pentru a-l invata care este maniera corecta de a vedea lucrurile
- il pedepsesti pe copil pentru ca iti respinge ideile sau trairile
- ii explici copilului unde “greseste” sau de ce nu are "dreptate "cand se simte furios, frustrat, trist, speriat etc.
In schimb, cand adoptam cu adevarat acest principiu:
Acceptam si validam reactiile emotionale ale copilului, oricat de dificile, exagerate sau nepotrivite ni se par la prima vedere. Experientele emotionale ale copiilor nostri apartin doar lor - au dreptul sa isi traiasca emotiile si gandurile propria, fara a fi corectati, pedepsiti sau criticati pentru ele. Acest lucru nu inseamna ca acceptam orice comportament, ci ca ii lasam spatiu si ii respectam emotiile, ideile si reactiile.
Incercam sa intelegem perspectiva copilului adresand intrebari, verificand daca am inteles correct si ajutandu-l, atunci cand este nevoie, sa gaseasca solutiile potrivite pentru problemele cu care se confrunta.
Cu cat ne amintim mai des acest principiu si cu cat reusim sa il punem in practica, cu atat maim ult reducem riscul aparitiei codependentei in familie.
2. Fiecare comportament este o forma de exprimare si comunicare a vietii noastre interioare
Uitam acest lucru cu usurinta atunci cand copiii au comportamente dificile – refuza sa coopereze, ne raspund in moduri neplacute, ne cer atentia in mod insistent etc, pentru ca ne orientam asupra propriilor noastre emotii trezite de comportamentul copilului. Cand ne simtim furiosi, frustrati sau speriati de comportamentele copiilor nostri, tindem sa:
- interpretam comportamentul ca pe o incercare de sfidare sau ca pe o lipsa de respect
- etichetam comportamentul dificil ca pe un semn al unei probleme sau al unui defect fundamental al copilului (“Este ceva in neregula cu el, altfel nu s-ar purta astfel.”)
Cand adoptam cu adevarat acest principiu:
Putem constientiza propriile reactii la comportamentul copilului si luam o pauza pentru a nu ne lasa condusi de emotii precum furia sau frustrarea.
Ne punem intrebarea “Ce vrea sa exprime acest comportament?” sau “Ce se intampla acum in mintea copilului meu?” si incercam sa aflam raspunsul.
Reusim, in cele mai multe cazuri, sa reactionam cu respect fata de copil, dar si fata de propriile noastre reactii.
3. Conflictele si neintelegerile sunt normale si frecvente
Multe conflicte devin mai intense intre parinti si copii pentru ca parintii se ingrijoreaza, se tem sau se infurie excesiv in fata refuzurilor copiilor de a coopera, de a respecta reguli sau de a asculta sugestiile parintilor. Copiii au nevoie sa testeze limitele, au nevoie sa li se spuna nu, sa inteleaga consecintele deciziilor lor mai putin fericite, intr-un mediu in care se simt in siguranta din punct de vedere fizic si emotional.
Cand reusim sa acceptam cu adevarat ca relatia dintre noi si copiii nostri nu va fi niciodata lipsita de conflicte, emotii ambivalente sau neintelegeri, reusim sa:
- ne pastram calmul in fata comportamentelor dificile ale copiilor
- decidem sa spunem nu copilului atunci cand este nevoie
- nu interpretam comportamentele copiilor ca fiind un atac personal fata de autoritatea sau demnitatea noastra
O mare parte din rolul de parinte presupune sa ne pastram calmul si increderea in propriile forte, dar si in propriul copil si in potentialul lui de a se dezvolta armonios. Cu cat ne exersam aceasta atitudine mai des, cu atat mai usor ne va fi sa avem o relatie apropiata si autentica cu propriul copil.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Zece replici ale parintilor care nu functioneazaModul in care comunici cu copilul tau poate face diferenta in cum anume se dezvolta din punct de vedere emotional si comportamental.
-
Biasul de confirmare. Ce inseamna si cum se manifesta in rolul de parinteBiasul de confirmare este recunoscut ca si un fenomen ce se refera la tendinta de a cauta dovezi care sa fie in consonanta cu credintele pe care le avem si de a elimina informatiile care vin sa contrazica ceea ce credem.
-
Parentingul constient. Ce inseamna si de ce este importantParentingul constient se refera la un stil de a creste si educa copilul, cu accent pe constientizarea si atentia parintelui in relatia cu copilul sau.
Adauga tu primul comentariu: