Supararea si maturizarea (lu’ ma-sa)
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/ericabreetoe/9427010830/
Am ajuns zilele trecute la gradinita, sa-mi culeg piticul si m-a intampinat un panou chiar pe usa clasei. Pe partea dreapta erau desenate fete de oameni, cu ochi, nas, gura si urechi, in partea stanga, numele celui care a desenat.
Am cautat cu viteza printre multele fete zambitoare si am dat de numele lui Ionut in dreptul singurei fete triste. M-am uitat de vreo patru ori, am tot verificat, semne de intrebare si ganduri multe mi s-au ingramadit in minte. Asa se intampla cand citesti prea multe prostii - inclusiv carti ce analizeaza desenul pruncilor! Intru timid in clasa, schitez un zambet cand o vad pe una dintre educatoare si o intreb, asa, discret, ce s-a intamplat cu mutrisoara trista a lui Ionut.
- Asa a vrut, raspunde ea. L-am intrebat daca e sigur si el a zis ca e foarte sigur. I-am spus, uite, toti copiii pun zambete pe fetele desenate, tu nu vrei? Si el a spus, nu, eu vreau o mutrisoara trista, imi explica educatoarea.
Eu nu stiu ce sa raspund. Tac si ma gandesc.
Pe drum inspre casa, pornesc o discutie cu Ionut al meu. Ca asa mi-e felul, trebuie sa despic firu-n patru si de-i cu motiv si mai ales, de-i fara.
- Mai Ioane, pe panoul ala de afara, numai tu ai desenat o fata trista ...
- Da, raspunde el.
- De ce? insist eu, de parca de raspunsul asta depinde viata mea - in timp ce-n cap mi se invart tot felul de prostii (“Oare o fi copilul meu nefericit? Oare nu-i place la gradi? Oare nu fac eu ceva bine?”).
- Asa am vrut!
- Ok. (Accept raspunsul, sa ii mai dau timp, nu, nu ma las. Revin). Esti cumva suparat?
- Nu. De ce sa fiu suparat?
- Pentru ca ai desenat o fata trista si toti copiii au facut fete vesele. (vai, ma simt ca o adolescenta intarziata!) insist eu.
- Si ce daca? Asa am vrut. Ei au vrut sa faca fete vesele, eu am vrut sa fac o fata trista. Sa nu fie ca a lor.
- A, inteleg. Ai vrut sa fie altfel...
- Da.
Inchei subiectul, dar simt, simt cum nu ma lasa el pe mine. Ma framant. Si caut motive care nu exista. Un copil a facut un desen. Punct. Asta-i toata povestea, eu sunt pe cale sa scriu un roman. In timpul zilei il mai intreb de vreo patru ori, de fiecare data primesc acelasi raspuns. O las balta. Dar, asa, in mintea mea tot imi da cate un ghiont gandul cel netrebnic. Ta-su rade cand ii povestesc si raspunde din toata inima “Probabil ca asa a vrut, lasa-l!”. Il las.
Dimineata, inainte de plecare la gradi, Ionut sta si deseneaza. Vine la mine-n fuga.
- Ti-am facut si o fata zambitoare. Ca sa te linistesti.
Imi vine sa intru-n pamant nu alta. Ii multumesc si-mi primesc imbratisarea. Lectia am primit-o deja. Sau?
Ne pornim agale. Incepe sa-mi povesteasca el cu mare avant despre niste tractoare, apoi trece la masini de gunoi si in final incheie cu niste rate.
-Stiai ca exista rate de mai multe culori? Si albastre, si verzi si albe dar si negre.
- Serios?
- Da, si alea negre au nevoie cel mai mult de imbratisari! Si de dragaleli.
Ma pufneste rasul.
- Chiar asa? Dar de ce?
- Pentru ca-s negre de suparare, raspunde el foarte, dar foarte serios.
Eu ma opresc in mijlocul drumului, cu ochii cat cepele.
- Sunt negre de suparare??? Ratele? Dar de ce?
- Nu stiu, pur si simplu de aia sunt negre, raspunde el in continuare serios. Dar stai linistita, eu nu-s rata. Eu sunt copil, continua el si zambeste.
Eu tac si tac si inghit. Mi-am invatat lectia.
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Tatii indisponibili emotionalDin pacate, din motive obiective sau nu, uneori tatii sunt indisponibili atat fizic, cat si emotional. Tatii indisponibili emotional sunt cei care evita conversatiile profunde cu copiii si nu creeaza un spatiu in care cei mici sa se simta in siguranta pentru a discuta despre ce simt.
-
Cum contribuie parintii la anxietatea copiilorIn calitate de parinte joci un rol foarte important in conturarea sanatatii emotionale a copilului tau, de aceea e important sa acorzi o mai mare atentie, mesajelor pe care le transmiti la nivel constient, dar mai ales inconstient.
-
Interviu Andreea Feraru, psiholog, despre terapia de familie: „Cand o floare nu infloreste, repari mediul in care creste, nu floarea."Andreea Feraru este mama a doi baieti, psiholog clinician cu formare in consiliere experientiala, psihoterapie sistemica si psihoterapie corporala, in curand facilitator in Constelatii Familiale. Misiunea ei, asa cum o rezuma ea insasi, este sa insoteasca oamenii in „Calatoria catre centrul Fiintei" cu multa blandete si respect.
Adauga tu primul comentariu: