Copilul dependent de unul dintre parinti
Refuzul de a se desparti pentru un scurt timp de parinte, de a se juca in absenta unui parinte sau de a dormi singur sunt frecvente printre prescolari. Multi dintre parintii care au dificultati in a rezolva aceste situatii isi descriu copilul ca “dependent” si isi doresc sa stie cum sa procedeze pentru a-l ajuta pe copil sa se adapteze la situatii in care ramane singur sau cu alte persoane decat parintii.Exista o serie de situatii in care copilul refuza sa se desparta de parinte. Iata cateva exemple.
1. Atunci cand il lasi la gradinita impreuna cu educatoarea incepe sa planga. Nu il poti opri din plans si tipete oricat de mult ai incerca.
Recomandare. Pe drumul spre gradinita, povestiti despre ce anume veti face pe parcursul zilei. Ce i se va intampla la gradinita, ce va invata nou, cu cine se va intalni, ce jocuri se va putea juca si, desigur, ce veti face dupa ce va veti reintalni cand vei merge sa-l iei de la gradinita. O astfel de pregatire il ajuta pe copil sa-si formeze o imagine despre ce anume il asteapta. Astfel, spaima de necunoscut va fi cu mult diminuata.
2. La joaca in parc prefera sa stea cu parintele care il insoteste decat sa incerce sa se joace singur ori cu alti copii.
Recomandare. Lasa-i copilului suficient timp sa se acomodeze cu locul de joaca, sa observe ceilalti copii si sa isi aleaga activitatea sau grupul de copii in care vrea sa se integreze. Daca cel mic nu se desprinde deloc de tine, poti pretinde ca esti ocupat cu ceva anume (sa cauti o lista, niste numere de telefon in agenda, sa vorbesti la telefon), astfel incat copilul sa se indrepte pana la urma catre ceilalti copii. O alta solutie este sa incepi sa te imprietenesti cu alti copii si incet-incet sa-ti ajuti copilul sa se integreze in noul grup. In acest mod, se va implica in joaca celorlalti, iar interventiile tale pot sa scada treptat.
3. Cand se joaca impreuna cu alti copii, incepe sa planga ori vine dupa tine daca parasesti camera.
Recomandare. Este bine sa ii spui, in timp ce se joaca, ca intentionezi sa pleci din camera pentru cateva minute fiindca ai ceva de facut si te vei intoarce in scurt timp. Copilul va sti de ce pleci si nu va ramane cu impresia ca il abandonezi ori ca-l parasesti.
4. Evita interactiunea cu persoanele pe care nu le cunoaste: nu raspunde la intrebari, refuza sa se joace cu ele sau se ascunde de acestea, chiar daca il incurajezi sa comunice.
Recomandare. In aceste cazuri poate sa fie mai degraba prezenta timiditatea decat dependenta. Unii copii nu raspund la intrebarile persoanelor pe care nu le cunosc foarte bine fiindca parintii raspund de obicei in locul lor. Astfel, atunci cand va mai intalniti pe strada cu cineva, de exemplu, lasa-ti copilul sa raspunda la intrebari. In plus, acasa, incercati jocuri de rol in care sa va imaginati o serie de situatii in care interactioneaza cu persoane necunoscute. Ajuta-l sa inteleaga diferenta dintre strainii pe care ii poate intalni cand este singur (si care pot fi periculosi) si persoanele pe care tu i le prezinti si cu care il incurajezi sa interactioneze. De asemenea, nu uita ca la varste mici, prudenta copiilor in fata persoanelor pe care le intalnesc pentru prima oara este normala. Daca stii ca cel mic nu reactioneaza prea bine la persoanele necunoscute, ajuta-l sa se apropie de ele treptat.
Recomandare. Incearca sa faci din mersul la somn un ritual cat mai placut pentru copil. Ii poti citi o poveste terapeutica, puteti bea impreuna un pahar cu lapte cald pentru un somn linistit, sa va spalati pe dinti impreuna si poti inventa un mic ritual care sa alunge visele urate. Asigura-l de faptul ca il iubesti, ca poate oricand sa vina la tine in timpul noptii in caz ca se intampla ceva si ca esti mandru de el ca doarme singur, pentru ca iti arata ca este curajos.
Toate aceste comportamente se pot datora anxietatii de separare, care inseamna frica excesiva de a fi parasit sau abandonat. Este o etapa normala la copiii cu varste intre 8 si 18 luni. Multi copii prescolari sunt atasati de parintii lor si prefera sa fie impreuna cu ei, mai ales in situatiile noi pentru ei. Insa, cand anxietatea de separare apare la copiii de peste 6 ani, de obicei inseamna ca exista o tulburare de ordin afectiv. Anxietatea de separare presupune si dependenta de obiectul/persoana care ar putea lipsi ori disparea din viata lor .
Anxietatea de separare si dependenta de parinte poate apare in urma unei situatii traumatizante pentru copil (decesul unei persoane din familie, mutarea intr-un alt oras, despartirea temporara fortata de parinte). De asemenea, copiii cu parinti ultraprotectivi au un risc mai crescut sa prezinte aceasta tulburare.
De multe ori, aceasta problema poate fi depasita mai usor daca apelezi la un psiholog.
Copilul tau s-a manifestat in acest fel intr-o situatie sociala?
*Credit foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Citeste si Ghidul despre anxietatea de separare, pentru a afla cand devine o problema: "Nu ma lasa singur"
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Fricile copiilor in functie de varsta 1Pe masura ce cresc si descopera lumea, copiii intalnesc si situatii sau obiecte care le inspira teama. Iata care sunt in general lucrurile care ii sperie pe copii, pe masura ce cresc.
-
Cu cine sa-ti lasi copilul cand nu esti acasaAbia a inceput sa faca primii pasi, sa vorbeasca si deja este timpul sa te departi de copilul tau pentru cateva ore pe zi ca sa te intorci la serviciu. Pe langa faptul ca-ti este greu sa faci acest pas, te mai framanta si intrebarea: cu cine sa-l lasi pe cel mic – cu o bona sau cu bunica?
-
Ghid de supravietuire in primele zile de gradinitaFoarte multi copii nu sunt foarte entuziasti in ceea ce priveste inceperea gradinitei. Desigur, poate ca cel mic este dintre aceia care abia astepta acest moment. Este insa absolut firesc ca un copil sa planga in primele zile. Cei care au copii stiu exact cat de greu ii este unui parinte sa-si lase copilul plangand la gradinita. Stim cat de mult va tulbura cand va ganditi ca l-ati lasat suparat, „printre straini”.
Comentează:3 comentarii
-
Ionescu Gabriela
13.01.2012 - 09:06
Cred ca pentru a evita aceasta situatie, este bine ca cel mic sa fie pregatit treptat sa faca fata unor situatii in care actioneaza singur (lasat sa se joace si singur, sa realizeze sarcini simple prin casa) si sa nu fie impiedicat atunci cand vrea sa exploreze locuri sau sa realizeze singur anumite actiuni. Protejarea exagerata a copilului poate duce la dependenta de unul dintre parinti.
-
maria ilincescu
10.01.2012 - 13:10
Este un teren in care ceea ce strica parintii cu greu si in mica masura putem repara noi, educatorii.Greselile de educatie,si din familie si din scoala, pot fi rezumate prin cele doua atitudini opuse:severitate excesiva la un pol si rasfat exagerat la celalalt.Lipsindu-l pe copil de responsabilitati, ferindu-l de colectivitati,de prietenii de joaca sau, dimpotriva, impunandu-i pretentii prea mari, abuzive,imposibil de satisfacut il vom avea incapatanat, agresiv, razbunator.Copilul unic, crescut in conditii de sera, ferit de orice efort, de orice initiativa va veni la scoala stapanit de un sentiment de nesiguranta,din care apar esecurile.Probleme apar si cand parintii se despart sau cand sunt mutati in colective noi.Atunci cand nu sunt lasati singuri sa-si rezolve temele , nu scriu decat cu mama ,copilul devine dependent de parinti, fara incredere in el.
-
Anca Munteanu
10.01.2012 - 12:34
J.Bowlby, psihanalist englez a studiat atasamentul si aceste situatii si le-a incadrat in cea ce a numit "atasament instabil", adica cel mic se teme mereu ca il va pierde pe parinte. Acesta, fara sa vrea, nu a reusit sa-i dea copilului siguranta, fie din pricina separarilor frecvente sau la varste mici, a mutarilor, a pierderilor etc, asa cum spuneti.
Vezi toate comentariileAdesea situatia este insotita de vinovatia parintelui sau de o stare de enervare ca cel mic nu poate deveni autonom.
Daca parintele isi da seama ce a dus la aceasta nesiguranta, poate sa dea pe viitor copilului siguranta pe care nu o are. De asemenea, copilul poate exprima, mai ales, intr-o psihoterapie ce il face sa ramana atat de "lipit" de parintele lui.
Indicata este insa o abordare de familie, i care sunt prezenti in cabinet toti (mai multi) membrii familiei pentru ca asa se poate descoperi sursa problemei si poate fi construita impreuna solutia adecvata. De asemenea, intr-un demers psihoterapeutic de familie, poate fi descoperita o alta situatie sau dificultate care a contribuit (uneori copilul provine dintr-o sarcina pentru care mama s-a temut sau cand era mic a fost foarte vulnerabil, alteori parintele a trecut el insusi printr-o situatie de pierdere si inconstient tine copilul lipit de el).