Televizor? Doar in doze mici!
*Sursa foto: Flickr.com; Autor: Tommy Tessandori
Recunosc: fac parte din categoria parintilor care limiteaza accesul copilului la televizor. Ionut nu s-a uitat deloc in primii doi ani (cand spun televizor includ aici si partenerele electronice, gen placa, smartphone etc) iar dupa doi ani, i-am facut un program limitat. E drept, modelele lui suntem eu si ta-su. Doi oameni care au trait aproape doi ani fara cutia cu imagini in casa. Atunci, in urma cu multi ani, a fost o decizie spontana: imediat dupa ce ne-am mutat impreuna – eu si cretul (asa-mi alint eu sotul) am hotarat sa luam o pauza de televizor. Nu ca am fi fost noi dependenti (cu toate ca in Grecia fiecare casa are camera si televizorul!) doar ca am decis ca se poate si fara. Si la urma urmei, filme bune putem vedea si pe monitorul computerului. Am cumparat pana la urma un televizor care i-a luat locul – din considerente legate de calitatea imaginii (da, m-a convins!).
Cu Ionut si accesul lui la ecran, lucrurile au stat foarte simplu. Noi oricum nu porneam televizorul in casa in timpul zilei asa ca ne-a fost foarte usor sa-l tinem departe de curiozitati. Am avut noroc de prieteni si rude intelegatoare care ne-au acceptat dorinta si care ne asteptau in vizita cu aparatul oprit. Asa ca pana la doi ani, Ionut nu s-a uitat deloc. Dupa doi ani am inceput cu cate zece-cincisprezece minute pe zi, pe seara, inainte de baie, cina si povestea de la culcare. Ii puneam sa vada tractoare si excavatoare in actiune (nu glumesc!) apoi cate un jeep blocat prin noroaie. Desene animate in adevaratul sens al cuvantului a vazut pentru prima data undeva dupa trei ani. Nu l-au fascinat cum ne-am fi asteptat noi, ci prefera sa vada „masinute adevarate” sau episoade cu animale sau pesti.
Apoi incet, incet am inceput sa alegem filmulete nitel mai lungi – sambata seara avem deja si traditia film si popcorn (un film mai lung, evident). Contrar multor pareri („Ehehe, daca prinde la televizor, nu o sa-l mai poti opri! Ce o sa faca daca nu esti tu? Nu o sa-l mai dezlipesti din fata ecranului!”) lucrurile nu stau deloc asa. Alegem mai devreme dvd-ul la care vrea sa se uite, decide cate episoade si va spun sincer, de cele mai multe ori, opreste singur cand se plictiseste. Cred ca de fapt, ca-n toate, modelul si dialogul sunt cheia succesului in relatia cu copiii.
S-a intamplat sa ramana si la bunici si mai mult, acolo nu a cerut sa urmareasca nimic. La un set de bunici are o curte mare si spatiu sa se desfasoare, la ceilalti e o locatie noua unde ajunge de doua - trei ori pe an. Cui ii trebuie desene animate cand realitatea e atat de atragatoare?
Si nu, nu cred si nici nu ma poate convinge nimeni de succesul filmelor „educative” pentru cei mici. Or fi si aspecte pozitive, nu neg. Insa conteaza mult si ce-si doreste parintele. Asta pentru ca pe mine chiar nu ma intereseaza daca la trei ani (sau mai repede) stie sa numere, nici de cunoaste toate literele alfabetului. Cred cu tarie ca daca-i citesti si daca il implici in activitatile de zi cu zi, invata o multime de chestii. Interactiune. Dialog. Ionut a invatat sa numere jucandu-se cu niste cuburi de lego. „Mami, dupa unu ce vine? Si dupa doi? Si daca cubul asta e trei, asta ce numar e?”
Faptul ca un copil stie reclame de la televizor pe de rost sau ca la doi ani stie sa-si puna singur filme sunt chestiuni care nu fac decat sa ma intristeze. Iar despre imaginile cu micuti care stau si in masina proptiti in fata unor ecrane care-i tine ocupati tot drumul, pentru linistea parintilor, nu mai zic nimic.
Ca tot sunt cu pofta de confesiuni, e drept ca si noi i-am dat lui Ionut telefoanele cu tot felul de jocuri pe ele (lego-uri si puzzle-uri) dar doar in locuri unde a trebuit sa-l ducem cu noi si asteptarea l-ar fi transformat intr-un micut iritat. Acasa, alta e situatia.
Nu judec pe nimeni – in fond fiecare are dreptul sa-si creasca copiii cum crede de cuviinta, spun doar ca exista si o alta cale. In loc sa-i tinem ocupati si „cuminti” putem sa-i implicam in ceea ce facem: la bucatarie, in gradina, la curatenie, la cumparaturi. Sa le povestim. Sa le citim. Mult, cat mai mult. Lectura sa nu aiba masura. De acord?
P.S. Nu cred in extrema de a „sterge” de tot din viata copiilor nostri televizoarele sau computerele. Cred doar in utilizarea lor cat mai tarziu, cu cap, in doze mici si cumpatate.
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Motive pentru care familia ta trebuie sa vada “Inside Out” sau “Intors pe dos”„Inside Out” sau „Intors pe dos” este filmul care il va imprieteni pe copil cu propriile emotii. Si poate ii va ajuta si pe parinti sa le priveasca cu mai multa intelegere si intelepciune.
-
Legatura dintre timpul petrecut la monitor si problemele de atentiePentru opiii cu varsta intre 1-3 ani, fiecare ora petrecuta televizor creste cu 10% riscul de a avea probleme de atentie dupa varsta de 7 ani.
-
Cat il lasi la televizorTelevizorul ii fascineaza pe copii de la cele mai fragede varste, iar ei si-ar petrece ore in sir in fata micului ecran.
Comentează:
-
Claudia Branzei
10.04.2014 - 21:16
Ma bucur ca mai sunt parinti care gandesc asa. Succesul scolar al unui copil crescut astfel este ca si garantat. Felicitari!
Vezi toate comentariile