characters characters

Prea multe jucarii

Jucariile-s pentru cei mari

Jocuri si jucarii
Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   26 iulie 2016    |   2759 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

prea multe jucarii
Pe zi ce trece sunt tot mai convinsa de un lucru: ai nostri copii nu au nevoie nici de jumatate din jucariile pe care le au. Inca de pe vremea cand Ionut era de-o schioapa si jucariile lui preferate erau degetele, noi, parinti voiosi si moderni nu puteam trece pe langa vreun magazin fara sa-i cumparam macar o masinuta. Sau un trenulet. Sau ia te uita ce tractor formidabil de care nu avem! Nu are, nu avem.

Cand a mai crescut pruncul, a crescut si pofta de cumparat. A noastra. Lui ta-su ii plac masinutele, telecomenzile, cu cat mai moderne toate, cu atat mai de luat acasa. Lui ma-sa ii plac jucariile din lemn, cat mai naturale, mai vechi, mai de tinut sus pe raft. Lui Ionut, in continuare, ii placeau pietrele si lemnele si degetele.

Dupa primii doi ani, dupa ce am reusit sa umplem camera cu jucarii, au aparut si primele revelatii. Copilul golea toate cutiile in mijlocul camerei dupa care se muta in alta si isi gasea de lucru cu cate vreo lingura sau siret. Incet, incet am realizat ca nu, chiar nu are sens ce facem noi.

Dupa ce i-am cumparat bucatarie de jucarie cu tot cu ustensile si el a continuat sa scoata de prin dulapuri cratitele mele si lingurile de lemn, ei bine, am inceput sa ne desteptam incet incet.

Dupa ce i-am cumparat cutie cu nisip si jucarii una si una iar el a preferat sa-mi goleasca glastrele de pamant si sa sape-n ele cu lopatica mea adevarata, am realizat ca aruncam banii pe fereastra.

Dupa ce bunicii i-au cumparat atelier de mesterit, cu surubelnite si cuie din plastic, imitatii care pareau atat de reale, cu ciocan si cleste iar Ionut al nostru a continuat sa caute jucariile adevarate ale bunicului, si-au dat seama si ei ca mai bine dau banii pe alte chestii.

De vreo doi ani, am ales sa nu mai cumpar jucarii, sa-i cumpar carti iar daca cei din jur vor sa cumpere, sa-i cumpere piese. Din alea de construit tot felul – nu dau nume dar intelegeti voi. Asa ca la ora asta, camera lui e plina de constructii una si una, cu care se joaca cate o saptamana, doua, trei, dupa care le darama si creeaza altele. Nu apuca sa se plictiseasca. In rest, incet incet, am scapat de tot ce se umplea de praf.

Cand mergeam la plaja, micut fiind, imi indoiam spatele carand saci intregi de jucarii. Le golea apoi isi facea de lucru cu cate un bolovan, lemn sau scoici. Anul trecut am renuntat sa mai iau jucarii cu noi – si ma credeti, nici n-a observat! In continuare cauta lemne si „oase de dinozauri” sau sapa gropi cu mainile goale. Se duce-n expeditii-n larg si construieste castele de nisip impodobite cu pietre si bolovani. Ia cate un pahar din plastic si-l face galeata, scotoceste dupa lemne pe care le foloseste drept lopata. Ultima data a petrecut trei ceasuri – urmarite si cronometrate, construind un orasel intreg. Fara nici o ustensila decat cele improvizate pe loc.

Acasa, in continuare cratitele mele-s la loc de cinste si nimic, dar nimic in lumea asta nu se compara cu un castel facut din perne si paturi. Sunteti de acord?


*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/sackerman519/8354451121/


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.

Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul         *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe