INTERVIU : “…V-o prezint pe mama mea, sa stiti ca nu toti parintii sunt plictisitori. ”
Putem vorbi de meseria de “parinte”? E o meserie grea sau usoara? Cat de mare e de fapt, “palaria” aceasta?
Aproape ca nu-mi mai place acest termen de “meserie” . M-am obisnuit si eu sa-l folosesc insa simt ca pare reductionist fata de tot ce inseamna sa porti, nasti si sa cresti un copil… pentru ca in toate aceste etape invatam sa devenim parinti. In timp ce o meserie implica competente tehnice si abilitati umane specifice unui post, acompanierea unei fiinte umane pe tot parcursul vietii sale pana la perioada de adult (si dupa) necesita si implica factori emotionali puternici de ambele parti. Cred ca dificultatea si in acelasi timp entuziasmul legate de aceasta “meserie” sunt generate de faptul ca nu suntem, ci devenim parinti, pana la moarte… cu alte cuvinte, suntem in devenire…Cat de mare e palaria? Cat duce capul de sub ea, as spune. Si aici, dincolo de gluma, ma gandesc la acei adulti care, desi au avut sansa sa devina parinti, nu sunt intotdeauna pregatiti sa-si puna o palarie pe cap... nici mare, nici chiar mica. Exista astazi inca in Romania copii abandonati la nastere sau care au avut nesansa sa se nasca in familii care ii ignora. Din fericire, nu vorbim aici de o majoritate. Exista, de asemenea, persoane care considera ca indeplinesc cu brio, raspunzand minim unor nevoi fiziologice sau cumparand obiecte in schimbul unor momente de complicitate pe care nu le pot oferi. Ce palarie poarta acestia pe cap? Si mai sunt acei parinti care-si pun cariera intre paranteze, poate chiar relatiile sociale in beneficiul timpului petrecut cu copiii. Fiecare caz e unic si fiecare alegere ne apartine. Cred ca un echilibru bun intre statutul de parinte, cel de profesionist, cel de femeie/barbat in cuplu poate ajuta in primul rand copilul intr-o crestere armonioasa, cu repere solide pentru viitorul sau.
“Pentru mine a fi mama inseamna…”. Continua, te rog, propozitia.
… a darui. Sigur, sunt multe ingrediente care compun profilul unui parinte, mama sau tata. Insa, dincolo de ceea ce facem in cotidian, de modul cum actionam si de ceea ce transmitem copiilor nostri, daruirea neconditionata este, as spune, “brandul de mama”. Chiar daca natura ne-a inzestrat cu puterea de a dezvolta sentimente unice si intense in primirea copilului pe lume, as vrea sa mentionez faptul ca totusi capacitatea de a darui a omului nu e innascuta, ci se dobandeste. Cum? In primul rand prin educatie si mai apoi, la varsta de adult, prin auto-educatie. Suntem adesea tentati poate sa oferim copiilor, asa cum spuneam, cadouri sau obiecte diverse, considerand ca-i bucuram… in realitate e o forma de egoism prin care ne cumparam cateodata timp pentru noi, pseudo relatii si iluzia iubirii neconditionate din partea copilului. A darui in mod relational inseamna a lua de la tine, din timpul tau, din bucuriile tale si a le impartasi cu copilul. A oferi fara a astepta nimic in schimb.
In opinia ta, de ce crezi ca are nevoie un copil pentru a se dezvolta armonios?
Orice fiinta umana se ghideaza dupa niste nevoi fundamentale, pe tot parcursul vietii. Abraham Maslow ne-a vorbit cu peste 70 de ani in urma deja de teoria motivatiei umane, asezand nevoile pe scara piramidala. Psihosociologul francez Jacques Salomé, a evidentiat mai târziu (anii ‘70) cele zece nevoi relationale care, cred eu, stau la baza unei dezvoltari armonioase a copilului ca viitor adult: nevoia de a se dezvalui, de a fi ascultat, valorizat, recunoscut, nevoia de siguranta, intimitate, de a crea, de a visa, de a avea un ecou de la ceilalti, de a spera, sunt nevoile relationale care trebuiesc luate in seama si satisfacute de catre parinte, pentru a-i asigura copilului un viitor sigur din punct de vedere al echilibrului emotional. Iar daca vorbim de limbajele iubirii, din perspectiva lui Gary Chapman, cred ca timpul acordat copilului este cel mai frumos limbaj pe care i-l putem oferi, pentru a evolua sanatos din punct de vedere social si emotional.
Te invit la o calatorie in timp. Cum era Antonia- copil?
Va multumesc de intrebare, ma bucur de fiecare data cand am prilejul sa ma intorc in propria copilarie. Cum eram? Plina de viata, increzatoare in mine, radeam si ma “maimutaream” mai tot timpul (asa mi se spunea). Eram si “oaia neagra a familiei” in comparatie cu celalalte doua surori “cuminti” ale mele. O eticheta care m-a apasat o lunga perioada de timp si pe care am restituit-o cu cativa ani in urma parintilor mei. Eram un copil dornic sa descopere, sa inventeze, sa cunoasca… am fost un copil sensibil (cateodata mai sunt), o adolescenta sociabila si intotdeauna atenta la rezultatele mele scolare.
Si cum e, acum, Antonia ca mama?
Recent, am gasit o inregistrare a fiului meu Alexandre care spunea: “hei, prieteni, v-o prezint pe mama, sa stiti ca nu toti parintii sunt plictisitori. ” In limbajul lui de 9 ani asta inseamna ca are bucuria de a impartasi momente minunate cu mine si asta ma bucura nespus. Sper sa pot construi cat mai mult alaturi de el, sa pot oferi in mod constant momente de calitate. Ce sa va spun, sunt o mama normala, ca mii de alte mame: ii pregatesc mancarea, ii spun rugaciunea in fiecare seara, il duc la curs de matematica, jucam fotbal prin casa, ne uitam la filme impreuna, ne batem cu pernele, facem prajituri impreuna. Cred ca pana acum am reusit in aceasta “meserie de parinte”, sper sa continui si de acum inainte. In tot acest proces de acompaniere a copilului, sotul meu are un merit deosebit, este un tata extrem de implicat in cresterea si educarea lui Alexandre.
Zi de zi, ai spus ca inveti de la copilul tau cum sa fii o mama buna. Este o atitudine frumoasa. Poti sa detaliezi?
Care credeti ca ar putea fi secretul de a fi o mama buna? Zi de zi, sa fii in ascultare, aceasta e cheia! Atunci cand asculti, poti primi si cereri de la copil, si reprosuri, si asteptari, si dorinte deghizate in nevoi. Cel mai important este sa detectezi atunci cand primesti ceva de la propriul copil care te pune in dificultate, acesta e tot misterul. Cand totul e in regula, nimeni nu se plange, cand insa ceva nu-mi convine ca adult, e bine sa stau sa ma ascult, sa ma intreb “ce ma determina sa reactionez/gandesc/spun astfel? ”. Copiii ne ajuta se ne uitam in oglinda si sa ne dam intalnire cu copilul nostru interior. Avem astfel posibilitatea, printr-un proces de constientizare, sa ne vindecam inainte pe noi, pentru ca, mai apoi, sa putem sa dam altora (copiilor) lectii de vindecare sau de gestionare a unor situatii. In acest sens orice copil isi poate ajuta parintii sa fie mai buni, zi de zi, cu ei in primul rand si mai apoi cu semenii lor.
De multe ori auzim expresia: “prin comunicare orice problema se rezolva”. De la ce varsta ai inteles ca “dialogul” constient reprezinta o cheie magica, salvatoare?
De mica asistam la certurile parintilor mei si stiu ca-mi era foarte greu sa accept. As fi vrut sa-i aud discutand pe alt ton, as fi vrut sa am puterea sa-i ajut sa se-nteleaga. Am inteles ca orice situatie conflictuala poate avea o solutionare cu ajutorul unui dialog deschis, sincer. Un dialog in care fiecare se poate exprima in ceea ce este, cu propriile valori si opinii, in ceea ce este bun sau mai putin bun pentru el. Schimbul de pareri e constructiv intotdeauna, exista insa situatii cand parerile sau pozitiile celor doi protagonisti sunt atat de divergente, incat ele determina renuntarea la relatie. Insa intotdeauna e preferabil sa renunti la o relatie in urma unui dialog, decat sa produci o ruptura in care conflictele raman inchise, emotiile generand activarea diverselor rani. Dialogul e asadar calea catre starea de bine, indiferent de relatia pe care decizi sa o cultivi cu o persoana. Dialogul trece in primul rand printr-o discutie sincera cu tine insuti/insati, pentru a sti cu adevarat ce vrei sa pui in comun in schimbul cu celalalt.
Pe 19 martie, vei vorbi celor prezenti despre comunicare eficienta. Poti sa le spui zecilor de mii de parinti din comunitatea noastra mai multe despre eveniment? Introdu-ne in atmosfera!
Intr-adevar, in data de 19 martie nu o sa auziti doar vorbindu-se despre comunicare, o sa si vedeti cum arata. O sa aflati de asemenea cum sa o ingrijiti si sa o aveti prin preajma in orice circumstante. As vrea sa amintesc ca am facut la un moment dat un sondaj in care le ceream participantilor sa sa defineasca comunicarea si am ramas surprinsa sa aflu cat de mult isi doresc oamenii sa comunice dar nu prea stiu cum arata comunicarea, cu ce sa mananca. Ca sa poti sa ai ceva ce-ti doresti, trebuie mai intâi de toate sa intelegi de fapt, cum arata, ce este acel lucru pe care ti-l doresti.
Participantii la conferinta vor intelege importanta comunicarii si vor primi unelte esentiale pentru a o ingriji, a o pastra si a o dezvolta impreuna cu semenii lor, dincolo de relatia parinte-copil. Atmosfera va fi una colorata, interactiva si intensa, cu siguranta ca multi vor pleca de acolo precum Mariana, o participanta care ne-a marturisit “nu m-as fi gandit vreodata ca o zi la cursul Antoniei imi va schimba viata”. Eu nu garantez vreo schimbare, ci propun instrumente concrete ce pot imbunatati cu siguranta cotidianul fiecaruia dintre noi.
Legat de conferinta, modalitatea de participare si inscriere, va invit sa o contactati pe Daniela Dumitrescu, psiholog, care va va oferi toate informatiile.
Daniela Dumitrescu: 0740 16 37 87/ workshopsy@yahoo.com
Eveniment pe Facebook
Adauga tu primul comentariu: