Dorinta parintelui sau dorinta copilului?
- Nu, pian.
- Dar eu vreau chitara, spuse copilul cu ochii in lacrimi.
- Chitara ai sa faci mai incolo. Acum eu sunt parintele si stiu ce e bine pentru tine. Pianul e greu, dar e mult mai elegant si frumos decat chitara.
- Dar mama…
- Nici un "mama", am hotarat deja. Prima ora de pian o ai maine de la 14. Am sa vin cu tine. Va fi cu adevarat interesant. Si pana la urma are sa-ti placa, ai sa vezi.”
Multi dintre parinti castiga deseori asemenea „batalii” in fata copilului. Fie ca e vorba de convingerea ca parintele „stie ce e bine pentru copil”, fie ca e vorba de incercarea parintelui de a-i asigura copilului toate oportunitatile pe care el insusi nu le-a vazut in copilarie, de multe ori parintii ajung sa impuna propriile dorinte copiilor, lucru care nu ramane fara consecinte.
Care sunt cele mai frecvente situatii in care parintii impun propriile dorinte copiilor?
- copilul e nevoit sa urmeze anumite cursuri (balet, inot, chitara, pictura, tenis etc.) pe care parintele regreta ca nu le-a facut atunci cand a fost de varsta copilului si despre care afirma deseori ca „ii vor prinde bine copilului, chiar daca el nu isi da seama acum.”;- copilul e fortat sa isi defineasca stilul vestimentar in functie de ceea ce parintele dicteaza;
- parintele cumpara cadouri care sunt pe placul sau, desi stie ce isi doreste copilul si are resursele financiare pentru a-i indeplini dorinta;
- alegerile culinare: cand parintele obliga copilul sa consume alimente care acestuia nu ii plac;
- alegerea materiilor asupra carora copilul sa se concentreze mai mult;
- alegerea liceului, profilului liceal sau facultatii;
- alegerea recompenselor acordate copilului (acesta isi doreste haine, dar primeste carti in schimb);
- cand parintele isi trimite copilul la diverse concursuri la care copilul nu tine neaparat sa participe;
- cand parintele ii interzice copilului sa aiba anumiti prieteni;
Cum iti dai seama cand dorinta ta domina dorinta copilului in situatii care il privesc strict pe el?
• Te regasesti frecvent in situatia in care trebuie sa insisti ca cel mic sa faca ceva anume.• Spui frecvent „Dar nu ti-ar placea mai mult sa...”, atunci cand copilul tau isi face cunoscuta o dorinta sau preferinta.
• Te bucuri mai mult de succesul copilului decat el sau te intristezi mai mult decat el atunci cand are un esec.
• Copilul tau afirma frecvent ca nu ii plac anumite activitati la care este inscris.
• Copilul tau este frecvent nerabdator sa termine anumite activitati pe care i le propui si nu se implica in ele la fel de mult ca tine sau la fel de mult pe cat ti-ai dori/ti-ai fi imaginat.
• Copilul nu obtine rezultatele sau performanta la care te-ai asteptat atunci cand ai ales in locul lui ce si cum anume sa faca ceva.
• Cand depune eforturi continue si fara prea mare succes in a face ceea ce ai ales tu pentru el.
• Cei din jur iti atrag atentia ca ar fi bine sa tii cont si de parerea si dorinta copilului tau.
• Afirmi des despre copil ca „Nu stie el ce e mai bine pentru el, o sa imi multumeasca mai tarziu.”.
Cum gasesti echilibrul intre dorinta ta si cea a copilului?
• Fa diferenta intre nevoile tale si nevoile copilului tau. Separarea acestora este primul pas in a recunoaste ca sunteti doua persoane diferite, care au avut parte de o crestere si o educatie separata, care au dorinte si nevoi distincte.• Atunci cand ii propui copilului tau sa faca ceva, gandeste-te inainte daca ii ceri asta pentru tine sau pentru el.
• Cere-i parerea inainte de a lua o decizie care il priveste si asculta-i argumentele.
• Fii dispus sa accepti ca poti sa gresesti, dar si ca poti sa remediezi orice greseala.
• Propune-ti sa existe anumite situatii in care, orice ai dori tu, copilul sa aiba ultimul cuvant de spus (de exemplu, cu privire la alegerea hainelor).
Asadar, este benefic ca, din cand in cand, sa analizezi ce alegeri permiti copilului sa faca si sa se verifici daca aceste alegeri pornesc din dorinta ta sau a copilului. Copilul tau ce alegeri are voie sa faca de unul singur?
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarie
Hiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Cand parintii corecteaza excesiv greselile copiilor
Nu e deloc usor sa iti privesti copilul facand greseli. Ne dorim ce e mai bun pentru ei si am vrea cumva sa ii ferim de orice este gresit sau chiar "imperfect".
-
Cauzele pentru care copiii adulti nu reusesc sa devina independenti
”Nu stiu care este scopul meu in viata.” sau ”Nu am realizat nimic pana acum.” sunt cuvinte frecvent spuse de copiii adulti care nu au reusit sa devina independenti si sa se descurce in lumea adultilor.
Comentează:9 comentarii
Ce ți-e și cu rețetele astea!
Dacă pot lua decizii benefice la vârste atât de mici, de ce nu-i declară adulți la 5-6 ani și apoi să hotărască, dacă știu și pot!
Aseara am auzit la TV legat de pregatitoare: parerea copilului meu conteaza (!!!!) Pentru Dumnezeu, probabil avea 6-7 ani, tot ceea ce cunostea era gradinita, iar mama lui probabil il va intreba: ia spune puisor, unde vrei sa mergi la scoala (unde e ceva necunoscut si pentru care exista fireasca teama) sau la gradinita !!!!
Vad foarte des in ziua de azi cum parintii isi deleaga catre copii responsabiltatile. Sunt foarte multi parinti cu mental copilaresc, imaturi.
Mi-ar fi placut sa fie puse fata in fata si greselile copilului de astazi -copilul normal, din familia cu parinti care petrec multe ore la serviciu; copilul pe care il cunoaste toata lumea- nu mai este o persoana cu idealuri ce ar putea sa-l motiveze intrinsec pentru a invata, pentru a petrece timpul cu nasul in carti ori la cercul de aeromodele.
Cu astfel de parinti si copii lucram noi, multe cadre didactice, iar eliminarea "parghiilor" mai rigide de a-i "obliga" pe copii sa faca ceva ce nu le place, se transfera pe nevazute in domeniul curricular, pierzand terenul atat noi cat si parintii in fata DORINTEI COPILULUI de a nu petrece prea mult timp pentru activitatea scolara, doar pentru ca nu-i place.